A mai trecut o săptămână, de data aceasta una fructuoasă din punct de vedere profesional. După sejurul efectuat în Rusia, şeful meu s-a întors foarte bine dispus, asta probabil din cauza unor contracte pe care le-a semnat în urma proiectului pregătit de subsemnatul pentru reprezentaţa Miele şi cu un nou proiect pentru o hală pe care tot subsemnatul îl va prelua. Veşti bune, veşti bune; mi s-a prelungit contractul, verbal deocamdată, până cel puţin pe jumătatea lui august, în condiţiile în care nu există de lucru în domeniu, iar doi arhitecţi cu istorie la această firmă şi-au luat tălpăşiţa zilele trecute. Pentru a-mi arăta recunoştinţa pentru încrederea acordată, am să încerc să mai lucrez duminica asta câte ceva la proiect, asta şi pentru a-mi uşura statutul în cadrul şedinţei extraordinare ce va avea loc marţi, adică la expirarea contractului actual pe care îl am cu firma.
Grătarelele vor lipsi din păcate weekendul acesta. Afară stă să plouă, bate un vânt năprasnic, ~16°C. Alina mi-a răcit. Am reuşit ieri să sărbătorim discret evenimentul (nu gripa ci prelungirea angajamentului), astăzi ne încărcăm bateriile… şi sunt foarte fericit că persoana de calitate, cu toate că s-a autoinvitat din nou, va rămâne pe curul ei acasă datorită unor motive uşor de dedus.
Un sfârşit frumos de săptămână vă doresc tuturor, şi un start fructuos şi vouă în cea care urmează.

Cu toate că mai tot timpul s-a zbătut în mine un sentiment de dor de casă şi meleaguri mioritice, acesta nu s-a manifestat atât de puternic ca în ultima perioadă, mai precis după cumpărarea biletelor de avion spre România.
Chiar dacă mai e un car de vreme pănă atunci, eu sunt deja extrem de nerăbdător. Abia aştept să îmi revăd părinţii, fratele, să îmi întâlnesc prietenii care mi-au fost aproape chiar şi peste aceste sute de kilometri şi care mi-au lipsit şi îmi lipsesc în continuare; unii au terminat facultăţile şi nu am putut să mă bucur împreună cu ei; alţii îşi iau viaţa în propriile mâini iar eu nu am putut fi alături de ei decât prin sfaturi şi nenumărate întrebări. Şi mai sunt atâtea şi atâtea de povestit… Pe de altă parte sunt convins că din momentul în care voi păşii din nou pe tărâm natal voi fi izbit de cultura selectă românească, adică ciordales, praf, mizerie şi gropi de un cot, manele şi ţărănime modernă, adică ghiuluiri şi analfabetism, noul hit Guţă şi ‘haus’ la maxim în Vectra ‘tiunat’ din banii lu’ tata la care îi bârâie plăcuţa de înmatriculare, ştirile lacrimogene, oile lui Becali şi despre teoriile de combatere a corupţiei la nivel înalt… însă la toate acestea nu vreau să mă întorc.
Aş promite că nici nu o să mă intereseze, aş promite că nu mă voi mai enerva pentru inconştienţa, subeducaţia, infantilitatea unora sau a altora. Voi dori să păstrez distanţa maxim posibilă faţă de aceşti fungi romăneşti, asta atâta timp cât nu vor atenta acestea la integritaţiile mele de orice tip… însă îmi va fi imposibil… sau poate s-au mai schimbat unele lucruri şi voi rămâne plăcut surprins?

După o săptămână istovitoare datorită nervilor acumulaţi din weekendul trecut petrecut în compania persoanei de calitate, nu din alte motive, aceste două zile ar fi cazul să mă relaxez, să-mi încarc bateriile, deci să deschid câte o bere (Krombacher) şi să mă pregătesc de un grătărel cu Alina…
M-am obosit toată săptămâna pentru că nu m-am putut abţine să nu mă uit la CE de fotbal iar ceasul meu intern îmi dă trezirea zilnic înainte de 6:15. Apoi au mai fost şi gândurile permanent îndreptate spre persoana de calitate care de acum mi-a marcat existenţa, asta pentru că alt subiect de bârfă nu am pe aici, iar eu la faze de gen mă enervez extraordinar. Încă nu am avut ocazia să îi urez de bine, dar ea va veni cu siguranţă.
Ca o satisfacţie profesională, şi motiv de laudă binenteles, am reuşit să predau proiectul pentru Moscova, şi asta în timp util, cu toate că zilnic am cam lălăit-o, am umflat orele petrecute cu proiectul incluzând şi orele petrecute pe Internet. Ieri am listat toate planşele şi am făcut mapele de prezentare. Singura realizare care nu mi-o înşusec este paginarea şi coperta mapei, care i-au fost atribuite unui coleg pentru a coincide cu stilul propriu firmei. Sunt foarte mulţumit de ispravă; dacă aş fi făcut asta acasă, ar fi fost ceva unic, nemaipomenit; aici însă proiecte asemănătoare sunt la ordinea de zi, se iau bani extraordinar de frumoşi pe concursuri, pe simple propuneri.
Luni şeful, binenţeles şeful, pleacă spre Rusia pentru cinci zile de chefuit prin nightclub-uri şi stins sticle de vodcă, astea toate pentru succesul proiectului şi binele firmei! Eu mi-am permis să-mi fac şi mie o mapă pentru colecţie, pentru acasă… Proiectul nu am apucat să-l şutesc (încă), deci din păcate nu am (încă) ce poze să vă prezint.
Acum merg să aprind focul. Vă doresc tuturor două zile fără stres şi un soare orbitor!

A trecut o săptămână fără să fi scris ceva deoarece nu au fost prea multe de spus. Astăzi însă aş vrea să vă relatez ce weekend frumos am avut în compania unei persoane binecunoscute majorităţii cititorilor mei.
Suntem cam singurei pe aici şi tot ne gândim să mai socializăm, să ne mai întâlnim cu o persoană de prin regiune, venită şi ea pe meleaguri străine să ducă o viaţă mai bunicică, de parcă i-ar fi lipsit vreodată aşa ceva.
A socializa însă nu este un cuvânt potrivit ales pentru această persoană deoarece societatea pentru ea este un cuvânt necunoscut, pentru ea există doar persoana proprie şi acel “pursuit of happieness” individual pe care încearcă mereu să-l atingă trecând ca motostivuitorul peste toate principiile etice. Este cea mai “doamnă” persoană pe care am întâlnit-o, care îşi calcă chiar şi aşternuturile după spălare, dar casa îi chiolhăie a jeg şi propriul păr atârnă mucegăit de sifonul de scurgere. Mănâncă ca o spartă, ploscăie şi dă pe jos fără să se ostenească să ridice, binenţeles, deoarece nu e la ea acasă, iar niciodată nu are ţigări, cu toate că fumează de le stinge. În plus efortul de a ridica piciorul peste parapetul vănii o depăşeşte iar din acest motiv actul spălării corporale probabil a devenit pentru ea un eveniment special pe care îl cinsteşte doar la sfârşit de săptămână. Cel puţin asta sper.
Cum îmi place să pătrund mereu o problemă până la rădăcini, am stat şi am contemplat, am pus întrebări, şi am aflat răspunsuri pe care am vrut să le aflu, apoi am analizat din nou.
Există persoane care se complac enorm în bunăstarea oferită de părinţi, părinţi de “şcoală modernă”, îmbogăţiţi prin succese profesionale tot moderne, prostimea omului de rând şi de atenţiile repetate ale altora. Ele ajung să se identifice cu aceste succese părinteşti iar uneori ajung să şi le şi atribuie. Fac mereu excese de personalitate iar întotdeauna cea mai mică realizare trebuie împărtăşită cu prietenii, trebuie exagerată şi trebuie arătat efortul enorm depus, altfel nu s-ar numi realizare. Se prezintă ca nişte persoane îngrijite şi prietenoase, dar nu vor evita ocazia de a te bârfi, de a spune lucruri neadevărate şi de a te face de rahat în faţa altora, valabil şi vice-versa. Trebuie mereu să arate cât de bine o duc, cu toate că lucrurile nu sunt chiar aşa de roz, se laudă la infinit iar gargară cu aspiraţii şi necesităţi neapărate tot la nivel de gargară rămân.
Toate aceste efecte de personalitate derivă din educaţia nemaipomenită şi exclusivistă primită. Sunt persoane cu caractere de căcat care nu ar merita nici cea mai mică atenţie.
Dacă societate înseamnă, dintr-un punct de vedere, a te subordona unor legi, atunci legea a fost cea care nu mi-a permis să lovesc cu pumnul sau cu orice element din anturaj. Dacă societate înseamnă a accepta defectele, prostiile şi aerele altora, înseamnă că doar prezenţa Alinei m-a oprit să fac o criză de nervi şi de a mă abţine. Dacă societate înseamnă a avea drepturi, această persoană nu va mai călca de azi încolo în casa în care locuiesc.
Îi urez mult noroc şi multe succese nebănuite şi îmi doresc enorm să citescă aceste rânduri. Poate aşa am ocazia să nu o mai văd. Momentan chiar aş avea chef să sune să îi explic şi ei unele treburi care mă apasă foarte tare…

Mă bucur că am avut posibilitatea să mă descarc prin intermediul acestui post, asta şi pentru că am avut de înghiţit prea multe în cele două zile de weekend. Iar ca să vă dau şi vouă de analizat şi de enervat în acelaşi timp, am să închei printr-un citat, prin prisma mea experienţială, unic,… “ar fi cazul să-mi cumpăr de acum încolo haine de firmă”.

Ce am mai făcut? Mă distrez de două zile orbecăind între două etaje şi fugind cu planuri şi faţade de la unul la altul, alţii vin să îmi dea noi ordine sau să mă întrebe dacă nu am terminat o treabă ce nici nu am început-o încă.

Mai nou răspund şi la telefonul firmei pentru că grasa libidinoasă de la recepţie, căreia i se adresează aproape toate telefoanele e foarte obosită şi foarte ocupată. Am enşpe treburi de terminat iar şefu cum coboară de la doi, trebuie imediat servit, asta de trei-patru ori pe zi. Sunt cu toate pe jumătate terminate iar teancul de hărtii de pe birou s-a triplat. De bine de rău măcar s-a terminat cu vaca cu gargara că a preluat toate frâiele grădiniţei ei formidabile. În plus mă distrez de minune pe la 16:30 când las totul baltă şi mă car, asta în cazul în care nu omit ceasul. Măcar atâta satisfacţie cu băgatu’ piciorului.
Bun. Nimic deosebit în asta, probabil toţi aveţi aceleaşi dureri şi distracţii zilnice. Vă doresc ca şi mâine să o luaţi de la capăt cu aceleaşi căcaturi cu care aveţi de făcut în fiecare zi, dar cu mai mult spor!
Tăvile acelea sunt de unică folosinţă şi din aluminiu. Juma de punct lui Mihnea, aşa cum am promis. Pe acele tăvi îşi prăjesc nemţii, şi cică ăştia civilizaţi, grătarele. Scopul lor este de a reţine în acele excreşcenţe grăsimea şi diferitele zemuri care se scurg din carne ca acestea sa nu picure pe jar. După îndelungate studii de specialitate şi bineţeles milioane de valute cheltuite din banii contribuabililor, s-a constatat că zemurile respective la evaporare elimină alte io ştiu ce gaze ce se reabsorb în carne, iar celor cu ficăţelul sensibil le creşte riscul dobăndirii nu ştiu cărui cancer. Am procurat şi eu astfel de tăvi pentru că mi s-a făcut aproape scandal că mi-am permis să pun carnea direct pe grătar la un chiolhan avut cu persoane crescute cu junk-food, deci cu ficat sensibil.