Ce am mai făcut? Mă distrez de două zile orbecăind între două etaje şi fugind cu planuri şi faţade de la unul la altul, alţii vin să îmi dea noi ordine sau să mă întrebe dacă nu am terminat o treabă ce nici nu am început-o încă.

Mai nou răspund şi la telefonul firmei pentru că grasa libidinoasă de la recepţie, căreia i se adresează aproape toate telefoanele e foarte obosită şi foarte ocupată. Am enşpe treburi de terminat iar şefu cum coboară de la doi, trebuie imediat servit, asta de trei-patru ori pe zi. Sunt cu toate pe jumătate terminate iar teancul de hărtii de pe birou s-a triplat. De bine de rău măcar s-a terminat cu vaca cu gargara că a preluat toate frâiele grădiniţei ei formidabile. În plus mă distrez de minune pe la 16:30 când las totul baltă şi mă car, asta în cazul în care nu omit ceasul. Măcar atâta satisfacţie cu băgatu’ piciorului.
Bun. Nimic deosebit în asta, probabil toţi aveţi aceleaşi dureri şi distracţii zilnice. Vă doresc ca şi mâine să o luaţi de la capăt cu aceleaşi căcaturi cu care aveţi de făcut în fiecare zi, dar cu mai mult spor!
Tăvile acelea sunt de unică folosinţă şi din aluminiu. Juma de punct lui Mihnea, aşa cum am promis. Pe acele tăvi îşi prăjesc nemţii, şi cică ăştia civilizaţi, grătarele. Scopul lor este de a reţine în acele excreşcenţe grăsimea şi diferitele zemuri care se scurg din carne ca acestea sa nu picure pe jar. După îndelungate studii de specialitate şi bineţeles milioane de valute cheltuite din banii contribuabililor, s-a constatat că zemurile respective la evaporare elimină alte io ştiu ce gaze ce se reabsorb în carne, iar celor cu ficăţelul sensibil le creşte riscul dobăndirii nu ştiu cărui cancer. Am procurat şi eu astfel de tăvi pentru că mi s-a făcut aproape scandal că mi-am permis să pun carnea direct pe grătar la un chiolhan avut cu persoane crescute cu junk-food, deci cu ficat sensibil.