A trecut o săptămână fără să fi scris ceva deoarece nu au fost prea multe de spus. Astăzi însă aş vrea să vă relatez ce weekend frumos am avut în compania unei persoane binecunoscute majorităţii cititorilor mei.
Suntem cam singurei pe aici şi tot ne gândim să mai socializăm, să ne mai întâlnim cu o persoană de prin regiune, venită şi ea pe meleaguri străine să ducă o viaţă mai bunicică, de parcă i-ar fi lipsit vreodată aşa ceva.
A socializa însă nu este un cuvânt potrivit ales pentru această persoană deoarece societatea pentru ea este un cuvânt necunoscut, pentru ea există doar persoana proprie şi acel “pursuit of happieness” individual pe care încearcă mereu să-l atingă trecând ca motostivuitorul peste toate principiile etice. Este cea mai “doamnă” persoană pe care am întâlnit-o, care îşi calcă chiar şi aşternuturile după spălare, dar casa îi chiolhăie a jeg şi propriul păr atârnă mucegăit de sifonul de scurgere. Mănâncă ca o spartă, ploscăie şi dă pe jos fără să se ostenească să ridice, binenţeles, deoarece nu e la ea acasă, iar niciodată nu are ţigări, cu toate că fumează de le stinge. În plus efortul de a ridica piciorul peste parapetul vănii o depăşeşte iar din acest motiv actul spălării corporale probabil a devenit pentru ea un eveniment special pe care îl cinsteşte doar la sfârşit de săptămână. Cel puţin asta sper.
Cum îmi place să pătrund mereu o problemă până la rădăcini, am stat şi am contemplat, am pus întrebări, şi am aflat răspunsuri pe care am vrut să le aflu, apoi am analizat din nou.
Există persoane care se complac enorm în bunăstarea oferită de părinţi, părinţi de “şcoală modernă”, îmbogăţiţi prin succese profesionale tot moderne, prostimea omului de rând şi de atenţiile repetate ale altora. Ele ajung să se identifice cu aceste succese părinteşti iar uneori ajung să şi le şi atribuie. Fac mereu excese de personalitate iar întotdeauna cea mai mică realizare trebuie împărtăşită cu prietenii, trebuie exagerată şi trebuie arătat efortul enorm depus, altfel nu s-ar numi realizare. Se prezintă ca nişte persoane îngrijite şi prietenoase, dar nu vor evita ocazia de a te bârfi, de a spune lucruri neadevărate şi de a te face de rahat în faţa altora, valabil şi vice-versa. Trebuie mereu să arate cât de bine o duc, cu toate că lucrurile nu sunt chiar aşa de roz, se laudă la infinit iar gargară cu aspiraţii şi necesităţi neapărate tot la nivel de gargară rămân.
Toate aceste efecte de personalitate derivă din educaţia nemaipomenită şi exclusivistă primită. Sunt persoane cu caractere de căcat care nu ar merita nici cea mai mică atenţie.
Dacă societate înseamnă, dintr-un punct de vedere, a te subordona unor legi, atunci legea a fost cea care nu mi-a permis să lovesc cu pumnul sau cu orice element din anturaj. Dacă societate înseamnă a accepta defectele, prostiile şi aerele altora, înseamnă că doar prezenţa Alinei m-a oprit să fac o criză de nervi şi de a mă abţine. Dacă societate înseamnă a avea drepturi, această persoană nu va mai călca de azi încolo în casa în care locuiesc.
Îi urez mult noroc şi multe succese nebănuite şi îmi doresc enorm să citescă aceste rânduri. Poate aşa am ocazia să nu o mai văd. Momentan chiar aş avea chef să sune să îi explic şi ei unele treburi care mă apasă foarte tare…

Mă bucur că am avut posibilitatea să mă descarc prin intermediul acestui post, asta şi pentru că am avut de înghiţit prea multe în cele două zile de weekend. Iar ca să vă dau şi vouă de analizat şi de enervat în acelaşi timp, am să închei printr-un citat, prin prisma mea experienţială, unic,… “ar fi cazul să-mi cumpăr de acum încolo haine de firmă”.