Pe când încă aveam cont şi profil pe în prezent degeneratul hi5, am postat ca subiect de discuţie “future war in Iran?”. Asta se întâmpla acum un an. De atunci lucrurile au evoluat, Iranul chiar a accelerat eforturile de dezvoltare a armelor nucleare prin diverse instalaţii şi fabrici pentru îmbogăţirea uraniului. Acum o lună a testat primele rachete cu rază medie de acţiune capabile să transporte focoase nucleare, iar totul a culminat duminica trecută, când s-a testat o rachetă intercontinentală. Nu ar fi nimic spectaculos dacă israelienii şi binenţeles americanii nu şi-ar băga mucii unde nu trebuie. Se consideră ameninţaţi, şi nu numai ei, prin vocea lor sunt ameninţate toate statele lumii. Este adevărat. Iranienii au fost mereu un popor imprevizibil. Dar au acelaşi drept să deţină şi să dezvolte această tehnologie ca toate celălalte state cu industrie şi armament nuclear. Sau ei nu sunt un stat independent şi suveran?

Instantaneu, în urma evenimentelor de duminică, Statele Unite au trimis trei portavioane în Golful Persic unde mai sunt detaşate încă două, Franţa şi ea un portavion şi patru submarine. Kuwait anunţă că este pregătit să accepte trupe internaţionale pe teritoriul său, nu că nu ar fi deja acolo trupe, dar pentru eventualul surplus… Israelul anunţase deja de demult măsuri radicale împotriva Iranului, cu sau fără sprijin internaţional. Am citat surse oficiale, nu este fantezia mea bolnavă.

Fantezia mea bolnavă însă m-a făcut să cred că invazia trupelor ruseşti în Georgia ar fi fost făcută cu acordul tacit al americanilor în schimbul tăcerii Federaţiei Ruse în privinţa Iranului. Ruşii însă se retrag în prezent, iar bătrâna Rusie are interese mult mai mari în Iran decât în Georgia, cu toate că nu va renunţa niciodată la regiunile tangente Mării Negre… cum spunea, pe bună dreptate, o fostă profesoară de geografie din Lenau acum vreo doisprezece ani. În plus de unde credeţi că dispune Iranul de tehnologie nucleară aşa deodată?; şi mai e şi una din marile state exportatoare de ţiţei din lume.

Pentru vulpile americane ar fi scenariul ideal… Iran, lângă Afghanistan, Irak, câmpuri petrolifere, foarte aproape de Siria, care pare să fie următoarea pe listă în următorii ani, de Pakistan, aproape de Rusia, din ce în ce mai aproape de China. Maşinăria războiului trebuie să fie mereu unsă, asta ca banii să curgă, economia să fie în continuă expansiune. Dacă stagnează, aţi văzut ce se întâmplă… recesiune, preţurile urcă, petrolul e din ce în ce mai scump.

Voi urmări în continuare desfăşurarea evenimentelor. În orice caz o nouă conflagraţie în regiune este iminentă, mai ales acum când au expirat toate ultimatum-urile date de forurile mondiale. Să sperăm că nu o să înceapă ăştia să arunce în stânga şi în dreapta cu focoase nucleare, pentru că de a fi în stare, sunt.

Timp de trei luni şi jumătate am activat ca desenator tehnic pentru, cum spuneam, cea mai tare firmă de arhitectură din oraş. Acum colaborarea aceasta s-a terminat pentru că deocamdată nu am fost chemat înapoi şi astfel nu am avut ocazia să-mi impun doleanţele din punct de vedere contractual. Dar nu-i nimic, o să vină si ziua cu pricina.
A fost o muncă intensă pe care am depus-o, cu frecări la mentă pe ultima sută de metri înainte de predări, fixisme cu motivaţii patetice pe care le-am avut de suportat şi nervi întinsi la maxim din această cauză. Cel mai mult mă bucur că mi-am impus mereu punctul de vedere chiar dacă vin din România, “acolo unde oamenii mor la cincizeci de ani” după cum spunea şeful meu… Da, acest lucru s-a simţit, că vin din România, că ştiu toate rahaturile lor de programe cu care se dau mari, asta încă de la 24 de ani, şi că nu m-au avut cu nimic la mână. Frustrările din această cauză au fost (sunt, şi vor rămâne) mari. Probabil din acest motiv nici nu mi s-a mai prelungit contractul, pentru că de făcut ce mi s-a cerut am făcut. Apoi a mai fost un incident cu o vacă de la etaj care avea impresiile prea sus puse şi i le-am tăiat în public, deci faţă de proprii ei colegi, asta datorită proprilor ei inepţii stilistico-fanteziste pe care vroia să le pună în aplicare la un proiect. Posibil discuţiile ei cu şeful au avut mult de cântărit. De atunci însă nu ni s-au mai încrucişat drumurile. În rest am lucrat cu toţi ceilalţi opt din firmă fără cea mai mică problemă, mi-a făcut plăcere şi nu regret nimic, chiar sunt enorm de bucuros că îmi pot acum dubla probele de lucru după numai trei luni amărâte.
A fost un vis împlinit. Să lucrezi într-o firmă de arhitectură pe trei etaje, să participi la concursuri, să ai la dispoziţie zeci de rafturi cu reviste în care să îţi bagi ocazional nasul, alte zeci de rafturi de cataloage, materiale, detalii de execuţie… şi la 24 de ani să faci, printre altele, planurile de situaţie si propunerile pentru showroom-ul Miele din Moscova, şi nu aşa a moaca, pentru şef sau alţi leneşi, ci să şi semnezi pentru ceea ce ai făcut. Nu vreau să mă laud, dar nici nu m-aş fi aşteptat să fac aşa ceva, nici nu mi-aş fi imaginat acum trei luni că voi ajunge să lucrez la acest nivel. Iar acum opt luni nici nu ştiam la ce nivel se lucrează în această ţară.

Sper ca visul să continue.

Ce fac în continuare? …poate asta vă întrebaţi. Săptămâna aceasta am să o lălăi original, am să mai scriu unele lucruri pe aici, mai am nişte acte de rezolvat prin oraş. În şomaj nu mă lasă ăştia să intru că nu am lucrat un an întreg în Germania, ajutor social nu primesc pentru că trăiesc în concubinaj (ce urât sună) şi banii prietenei, care de fapt şi de drept nu are nici o obligaţie faţă de mine decât cea morală, ar trebui să ajungă pentru amândoi. Iar implicit eu nu am nici asigurare medicală. Deci prin ecuaţia de trei zero per patru simplă, statul german te lasă să mori dacă ai prietenă şi nu ai bani.
Duminică ne cărăm pentru trei săptămâni ‘în concediu’ pe plaiurile mioritice. Apoi, dacă nu mă apucă dorul şi mă pun să caut un alt loc de muncă, am să încep să trimit mail-uri şi dosare pe la facultăţile din jur şi să văd cum dracu pot să îmi termin odată studiile. Să îmi ţineţi pumnii strânşi, dragi cititori, să nu trebuiască să o iau de la zero cu semestrele, să ţineţi pumnii strânşi să nu fie ăştia aşa bătuţi în cap de tot şi să îmi recunoască măcar trei ani de studiu.

“Preşedintele american George W. Bush acuză în termeni duri Rusia că vrea să-l înlăture pe Mihail Saakaşvili de la putere şi cere acesteia să înceteze acţiunile militare, calificându-le drept o invadare inacceptabilă a unui stat suveran”, relatează Reuters… poate trimite si nişte soldaţi, portavioane şi alte elemente combatante pentru “apărarea” Georgiei…
… poate că ar fi trebuit şi Federaţia Rusă să trimită trupe în Serbia acum zece ani, sau poate bombardarea Serbiei, fără aprobarea Naţiunilor Unite şi în plus cu armament interzis, nu a fost un atac inacceptabil asupra unui stat suveran şi democratic? Apoi nu au fost niciodată traşi la răspundere pentru ‘războiul umanitar’ pe care l-au purtat, oximoron nemaiîntâlnit în vocabularele lumii până atunci.
Urmăresc de cinci zile evenimentele care se desfăşoară în Caucaz, asta şi pe posturi de ştiri europene, americane cât şi ruseşti. Trebuie în primul rând să recunosc că sunt trist dar şi profund enervat în acelaşi timp. De ce sunt lăsate Statele Unite să îşi urmărească interesele pretutindeni în lume după bunul plac, fără să fie puşi la zid şi acuzaţi la nesfârşit de toată lumea, la fel cum se întâmplă cu totate celălalte state aşa zis ‘neagreate’? De ce nu se categorisesc şi bombardamentele de vinerea trecută a forţelor georgiene asupra satelor şi oraşelor din Oseţia de Sud, cu populaţie majoritar rusă, ca genocid? Pentru că genocid a fost, doar că ruşii nu sunt îndreptăţiţi de către Occident să poată a se folosi de asememnea premise pentru a porni un asalt total asupra atacatorilor. De ce nu ar fi îndreptăţită acum însă şi Rusia să poarte un ‘război umanitar’ pentru apărarea propriilor cetăţeni?
Iată o scurtă înşiruire a evenimentelor:
- vineri 08 august: armata georgiană supune întreaga Oseţie de Sud la un bombardament de artilerie, de pe teritoriu autonom georgian, toată noaptea. Sunt vizate în special trupele de menţinere a păcii ruseşti (autorizate de OSCE, necombatante, în permanenţă supravegheate şi îndrumate de oficiali OSCE) şi capitala Tskhinvali. Urmează intrarea trupelor georgiene în provincia cu pricina… se poate face o paralelă la atacurile separatiştilor albanezi din regiunea Kosovo, care au premeditat asaltul trupelor sârbe în 1999.
- sâmbătă 09 august: avioane ruseşti încep survolarea regiunii cu scopul de a regrupa forţele ruse de menţinere a păcii precum şi observarea mişcărilor armatei georgiene – georgienii susţin că e vorba de avioane de bombardament, acuză atacuri asupra satelor din regiune, încep să pozeze în victime… a nu se omite faptul că în urmă cu o lună armata georgiană a efectuat antrenamente militare comune cu forţe americane venite din Irak, în prezent Georgia are cam 150 de ‘îndrumători’ militari americani pe teritoriul ţării, iar faţă de anul 2005 bugetul alocat armatei a crescut cu 3000%.
- duminică 10 august: Armata a 58-a rusă staţionară în regiunea Caucaz declanşează contraatacul pentru respingerea agresiunii georgiene care a acţionat contrar acordurilor bilaterale în vigoare, contrar deciziilor ONU cu privire la statutul semi-autonom al regiunilor Abkhazia şi Oseţia de Sud şi în lipsa orcărui preaviz. Federaţia Rusă anunţase încă de acum trei luni forurile mondiale cu privire la mişcarea trupelor georgiene şi a încercat de mai multe ori covocarea de urgenţă a unui comitet al ONU. Comitetul ONU se adună de urgenţă duminică seara la solicitarea expresă a Georgiei, care este nevoită a retrage trupele din Oseţia de Sud în urma răspunsului Rusiei. Rusia atacă obiective militare, ca aerodromuri militare şi staţii radar, de pe teritoriul georgian, acestea fiind tactici militare standard.
Binenţeles că Rusia are interese majore în această zonă care abundă de câmpuri petroliere şi e un nod major de conducte de acelaşi tip si de gaze naturale. În prezent are comasată toată Armata a 58-a la graniţa cu Georgia şi în Oseţia de Sud iar tensiuni similare au apărut şi în regiunea Abkhazia. Rusia este, contrar aşteptărilor unora, singura parte care a instalat o tabără pentru refugiaţi şi acordă sprijin vicimelor. Armata georgiană s-a retras pentru a ocupa poziţii defensive în jurul capitalei Tbilisi, o mie de soldaţi georgieni din Irak au fost transportaţi de către forţele aeriene ale SUA înapoi în ţară. Frica e mare.
Pare scenariul ideal pentru ca SUA să-şi întărească prezenţa militară în zonă, chiar la graniţa cu inamicul istoric numărul unu. Naţiunile Unite au respins din start o intervenţie a oricăror forţe militare pentru menţinerea păcii, singurul sprijin pe care îl oferă este medierea conflictului pe cale diplomatică, iar asta datorită presiunii reprezentanţilor italieni, singurii care au observatori în zona de conflict şi probabil cea mai clară viziune asupra evenimentelor şi a situaţiei.
O ultimă soluţie ar fi sprijinul NATO, organizaţie cu care Georgia şi Ucraina cochetează de o vreme, şi unde, curios sau nu, Statele Unite participă cu mai mult de jumătate din finanţele anuale. Reamintesc aici din nou antecedentul Serbia, unde tot americanii, sub umbrela tot a NATO, au intervenit militar fără a avea acceptul tuturor statelor membre. Iar nu întâmplător am menţionat Ucraina, asta deoarece flota rusă care participă la blocarea porturilor din Georgia e staţionară în Sevastopol, pe teritoriul ucrainean, iar acest stat a anunţat în urmă cu câteva ore că va refuza să permită navelor ruseşti să se întoarcă în acest port.
Este probabil o scânteie premeditată. Asta pentru că Georgia, ca stat autonom şi democratic, nu şi-ar fi permis niciodată să provoace aşa peste noapte un urs adormit care este Rusia, şi încă de una singură, fără să fi primit o undă verde de la cineva. Ar fi fost ceva utopic. A fost clar de la început că georgienii nu au nici o şansă, si nici nu o vor avea niciodată, până nu se implică şi alţii în joc. Acum, fluentul în engleză şi de trei ani pro-occidentalul preşedinte Saakaşvili, e aşezat în poala lui Uncle Sam şi plânge la porţile internaţionale, în timp ce Federaţia Rusă este pusă la zid ca la o execuţie de către forurile internaţionale şi mai ales de către presa superechidistantă occidentală. Rămâne de văzut care vor fi urmările si desfăşurarea evenimentelor în viitorul apropiat.
Personal sper ca Rusia să nu dea înapoi şi să pice de fraieră şi de data aceasta ca de atâtea ori. Sper să rămână pe poziţii şi să arate că nu va accepta state marionetă în jurul ei si nici nu va dansa după cum obişnuiesc unii să cânte prin întreaga lume. Sper, şi cred că până la adânci bătrâneţi voi spera, să ajungă din nou cineva să aibe nesimţitul tupeu să le dea peste ochi infatuaţilor de americani şi a politicii lor de ‘globalizare’ a propriilor interese.
Apropos… poate vreţi să citiţi şi ceva hilar pe blog-ul candidatului republican J. McCain, se pare că acest conflict e şi un motiv bun pentru campanie electorală.

UPDATE: – marţi 12 august: după întrevederea avută cu preşedintele Franţei, preşedintele rus Dmitri Medvedev cere oficial încetarea implicării forţelor ruseşti în conflict. Curios faptul că Nicolas Sarkozy menţionează în discursul său atrocităţile la care au fost supuşi cetăţenii ruşi ai Oseţiei de Sud şi consideră ca ‘normală’ intervenţia armatei ruse. Întretimp avioanele ruse continuă bombardarea poziţiilor militare georgiene din interiorul ţării (surse georgiene). Armatele abkhaze trec la asalt, probabil îndrumaţi şi susţinuţi de lideri militari ruşi, încercuiesc trupele georgiene de la graniţă, sunt prezente schimburi de focuri puternice. Preşedintele georgian, plin de energie probabil după o noapte cu somn liniştit, ţine un discurs lacrimogen în centrul capitalei, steaguri georgiene flutură alături de cel american. Distracţia continuă. “War is the continuation of diplomacy by other means” – Gen. Carl von Calusewitz – ‘On War’ – 1911.

15:22; Georgia declară că se retrage din Comunitatea Statelor Independente ca urmare a lipsei de sprijin acordat, în timp ce Oseţia de Sud cere Rusiei alipirea de Oseţia de Nord, parte integranta a Federaţiei Ruse. Acum totul devine clar şi mult mai interesant de urmărit.

UPDATE: – miercuri 13 august: se pare că s-au liniştit spiritele, pană când, asta rămâne de văzut, sau o fi fost doar un foc de paie… cel mai trist rămâne însă faptul că peste 10.000 de oameni au rămas pe drumuri, iar asta datorită unor palme de pământ. Cât de făţarnic poţi să fi să susţii, fie ca stat democratic fie ca unul cu principii remanent sovietice, că ‘aperi interesele cetăţenilor’ într-un asemenea mod?  Trist…

Acum două săptămâni, asta pentru că m-am supărat pe blog şi nu am mai scris de atunci, am luat bicicletele şi ne-am cărat vreo 20 de kilometri până la un castelaş din apropiere. O vreme de cacao ne-a acompaniat non-stop, ba un soare arzător că nu mai stiai ce să dai jos de pe tine de căldură, ba averse de ploaie cu vânt rece în urma cărora goleam rucsacul de geci şi bluze.

După vreo două ore de lălăit şi ascuns de ploaie am ajuns la mult aşteptat-ul castel, din păcate proprietate privată şi nevizitabil… am pozat pe acolo descrierea dar nu am înţeles mai mult decât că este o fostă moară de apă pentru prelucrarea privată a cărbunelui şi fabricarea de cocs, pe Internet scrie că a fost un castel de vânătoare. Deosebitul este probabil buna întreţinere iar râul iniţial care acum a fost deviat s-a transformat într-un lac care acum înconjoară tot ansamblul, singurul punct de acces fiind un poduleţ.

Adevărul este că ne-am fi aşteptat la mai mult, dar până la urmă tot ce a contat a fost drumul cu bicicleta, adică sportul, şi chiar dacă vremea a fost mai mereu stricată, a lăsat şi nişte impresii.