luni, teatru

October 28th, 2008

Filed under: De prin bãlãrii, De rãu — Tamango @ 8:22 pm

După aproximativ două luni de când am aflat că la teatrul de pe aici de prin localitate se va juca “The cat on the hot tin roof”, am aşteptat evenimentul cu sufletul la gură, iar ieri a venit în sfârşit momentul să o car pe Alina prima dată în viaţa noastră comună la o reprezentaţie teatrală.
Trebuie să recunosc că a fost cea mai bună piesă la care am asistat vreodată, în care actorii au jucat formidabil, s-au consumat în adevăratul sens al cuvântului, ceea ce a anulat automat şi impresia bună pe care o aveam despre actorii noştri de teatru din Timişoara, dealtfel poate cei mai buni din ţară.
Însă, mult mai interesant, am avut din nou parte de o rundă de aspecte meschine din viaţa şi nivelul de cultură al individului german.


Dacă aveţi fantezie, imaginaţi-vă următoarele: o sală, jalnică dealtfel, umplută aproape până la refuz de circa douăsutecincizeci de persoane, toţi unul şi unul, adică moşi şi babe, care de cum au intrat în sală parcă abia aşteptau să se termine spectacolul şi să se care acasă să-şi continue viaţa plictisită de pensionari frustraţi şi oligofreni. Cu noi doi împreună nu ştiu dacă aţi fi numărat şapte, opt persoane sub şaizeci de ani şi am avut noroc că am stat departe de ei, fără să vrem însă, dar n-am înţeles dobitociile de pe bilete. Nu ştiu de unde s-au adunat atâţia dar concluzia pe care am tras-o imediat, mai ales după metrii cubi de aburi de parfum ieftin sătesc pe care l-am inspirat pe foaier, dinacela pe care îl ştiţi şi voi prea bine, a fost că acestor babalâci plictisiţi, teatrul a devenit un podium unde îşi prezintă hainele proaspăt scoase de la naftalină şi bârfesc evenimentele ce s-au consumat timp de o săptămână de când nu s-au mai văzut între ei. Pe lângă costumele strâmte ale moşilor şi machiajul excesiv şi penibil, chiar vulgar, al damelor mai lipsea bourbon-ul, ţigaretele, paharnicii şi muzica de cameră ca totul să semene a o adunătură de parveniţi, de proaspăt îmbogăţiţi, fără titulatură sau rang, a perioadei interbelice europene, pe care personal doar din romanele vremurilor mi-aş putea-o imagina, şi care s-au adunat ca lumea să-i vadă că ei merg la teatru, că merg să se culturalizeze.
Iar ca tacâmul să fie complet, am zărit, prin majoritatea spectatorilor care se foiau mereu din cauza mâncărimilor cauzate de hemoroizi, vreo doi, trei care aţipiseră şi luau coate repetate de la companioane. Din păcate mi-au lipsit tubul de carioca şi bobiţele de hârtie.
Sentimentul că aceşti oameni consideră mersul la teatru ca pe un gest burghez, în toată complexitatea lui, s-a accentuat în momentul în care m-am simţit forţat să nu râd la unele scene şi situaţii extrem de distractive ale piesei, iar asta pentru că nimeni altcineva în sală nu râdea. Deci, ori ei nu au înţeles mesajul (ceea ce datorită prostiei şi limitării desăvârşite ale neamţului ar fi complet plauzibil), ori eu nu am înţeles probabil faza, sau am înţeles-o diferit, sau poate greşit din punct de vedere lingvistic, ceea ce ar fi posibil, nu am să neg, ori aceşti oameni sunt atât de profund închistaţi în mândria lor că nu îşi permit gestul obşcen de a scăpa un râset mai ales dacă în jurul lor se află atâta cremă socială. Nu am să mai pomenesc de crasa lipsă de respect a tuturora, când, la final, nu s-au obosit nici măcar să se ridice şi să aplaude prestaţia excelentă, după părerea mea, pe care au avut-o actorii. Bătrâneţea trebuie respectată până la urma urmei, sub orice condiţii, nu? M-am ridicat eu şi am aplaudat ca boul, singur, din picioare, sfidând privirile acide pe care le-am atras în acel moment. Dar m-a durut undeva.
Mă bucur însă că nouă, la final, nu ne-a fost indiferent la ceea ce asistasem, am dezbătut toată seara subiectul, iar extinşii sextagenari probabil că deja de la ieşire se gândeau dacă mănâncă somon sau poate pulpiţe cu fistic în seara aceea, că mâine trebuie să-şi sune copiii sau că au de reînnoit abonamentul la Focus.

    artă güterslohiană

October 23rd, 2008

Filed under: De prin bãlãrii, De rãu — Tamango @ 4:02 pm

Ca să atragi clientela îţi dichiseşti cât mai frumos vitrina… fie roccoco, fie prin elemente fine, linii şi forme geometrice, culoare; cele mai spectaculoase aranjamente însă rezultă prin combinarea obiectelor nefolositoare, magneţii de praf de prin casă şi fantezia ieşită din comun a unora. Şi asta în centrul oraşului, nu, aşa, la periferie…

    mass me!

October 15th, 2008

Filed under: De bine, De rãu — Tamango @ 5:24 pm

 Vând turboreactor F16 Fighting Falcon - Pratt & Whitney F100-PW-200 afterburning turbofan, 23,830 lbf, propulsie (106.0 kN), lungime 4.851mm, diametru 1.181mm, greutate 1.696kg; nou, an de fabricaţie 1984, ciordit direct din fabrica. Preţ negociabil. (este chiar adevărat; românaşii noştri au furat motoare de avioane de agrement, direct din fabrică, şi le-au scos la licitaţie pe Internet)
 Pierdut lănţoc de haur la pritinul meu sile în Şevrolet de-ăla mare şi nu îl găseşte. Dau premiu la rate dacă îl găsiţi că e de la mama şi am mai lipit eu pe el. Sunaţi. Nu sunaţi seara şi noaptea şi dimineaţa că doarme copi la mine.
 papapiusXX2 wrote: ionescub wrote: laramaria_p wrote: ak47.extreme wrote: Te rog din suflet sa dai mai departe! Nu inchide! Da-i click pe lista ta de messenger si da-i mai departe! Nu iti ia decât cinci secunde! Poate şi tu vei avea vreodată nevoie de ajutor! Mă numesc Silvana Apăroasei şi mi s-a întâmplat ceva incredibil. Mi-am agăţat fusta de clanţă iar fermoarul fustei de ombilic şi mi-a secţionat ficatul. Acum am nevoie de ficatul tău! Te rog nu fi mârlan şi donează-mi un lob hepatic. Disperată îţi cer ajutorul; tu ai mai trăi în locul meu?
 Vând zebre. 1,5 roni bucata. (anunţul chiar e adevărat, l-am citit acum un an, doi în PubliTim; am sunat şi era întradevăr vorba de peşti Zebra sau ‘Danio rerio’)
 Caut să închiriez mănuşi Adiads. Mi-am pierdut ieri portofelul dar am găsit azi altul pe numele Sătul Deriduri. Mi-l declar nul. Dar te rog din suflet dă-i mai departe! Poate şi tu îţi vei pierde odată câinele şi nu o să aibe lesă.
 Te rog din suflet să dai mai departe! Nu îţi ia decât patru secunde de data asta să dai click pe lista ta de messenger. E foarte important. Patronii de la Yahou sunt siliţi să bage taxă de protecţie pe username-ul tău. Pentru fiecare mesaj pe care îl trimiţi, Yahou donează un cent pentru a calma setea de sânge a ucigaşilor care te caută. Poate şi alţii vor fi căutaţi în locul tău. Deci click pe lista ta de messenger! Cu cât mai multi prieteni, cu atât mai multe şanse să scapi.
 Piele de puţă de papagal togolez, suavă, mătăsoasă, import Afghanistan. Prima mână. 30.000USD kilu’ sau metru’. Preţ negociabil. La 3 kg, 176g gratuit, sau la schimb cu borcane de lăcustă omnivoră, design D&G, argintii. Stoc limitat.
 blackmamba22 wrote: selciuc.mastodont wrote: dpv66terup wrote: TE ROG DĂ-I MAI DEPARTE! Nu îţi ia decât trei secunde să dai click pe lista ta de prieteni de pe messenger şi să dai ‘send to all’. Un bun amic de-al meu are un prieten al cărui vecin îl ştie din vedere pe un bătrânel care doarme în canale. Yahou donează un cent, sau doi, în funcţie de câţi prieteni ai în listă, să-i cumpere un sac de dormit pe care să-l vândă pe băutură. Poate îţi bei şi tu odată televizorul, apoi maşina şi în sfârşit casa, şi o să ai şi tu nevoie de ajutor! Te rog DĂ-I MAI DEPARTE ODATĂ în pzdmsii…
Mda, cam ceva de gen primesc offline de fiecare dată când deschid Messenger-ul, de la diferite persoane pe care, sincer, nu îi ştiam atât de proşti cum defapt sunt. De azi continui lupta anti-mass pe care am purtat-o până acum cu unii care s-au şi dat bătuţi… de tot. Am să încerc să fiu mai soft de data asta. Vă propun şi vouă să daţi copy + paste la cele de mai sus, debite ale fanteziei mele debordante, mass-uiţi prieteni, şi mass-uiţi-mă şi pe mine! La comment-uri cu anunţuri similare ofer puncte şi promit că DAU şi eu MAI DEPARTE!

    schloss rheda

October 13th, 2008

Filed under: De prin bãlãrii — Tamango @ 1:46 pm

Am mai adăugat, duminică, un nou punctuleţ de pe harta Germaniei la fondul orăşenesc vizitat. Cu toate că ne-am obişnuit deja cu denumirile improprii pe care le dau nemţii la diferitele conace, adică de castel, ne-am bucurat până la urmă de plimbarea de vreo trei kilometri pe care am făcut-o prin ditamai parcul – rezervaţie naturală care uneşte în momentul de faţă cele două orăşele, Rheda şi Wiedenbrück. Ne-am tot mirat cum de au ieşit ambele orăşele aşa de neşifonate din bombardamente…

Trebuie să rectific; se pare că Schloss Rheda a fost până la urmă construit ca şi castel, cetate… din păcate pricipiile arhitecturale ale unui castel nu sunt păstrate, nefiind închis pe toate cele patru laturi… probabil că a murit prematur Widukind von Rheda şi nu a mai apucat. Denumirea pe care i-aş atribui-o ar fi de reşedinţă fortificată sau Burganlage.

    lupta anti-spam

October 9th, 2008

Filed under: D'ale lu' Tamango, De prin bãlãrii — Tamango @ 6:18 pm

Am primit adineauri o scrisoare îmbucurătoare. Vă sfătuiesc să nu fiţi la fel de naivi ca mine şi să băgaţi botul la diferite ‘premii’ pe care le-aţi câştigat, sau cel puţin nu vă daţi contul bancar la necunoscuţi care vă momesc cu diferite dulciuri.
Totul a început la sfârşitul lui iulie când, în urma participării la o tombolă pentru un Mini Cooper, am fost sunat de un piţiponc de la PVZ (Pressevertriebszentrale für Abonnemente GmbH) că am câştigat două numere gratuite ale revistei Focus şi, la alegere, fie două cecuri a câte o sută de Euro fiecare ca reducere la o excursie unde vreau eu, fie 2 sau 3 nopţi (în funcţie de stele) de cazare la un hotel la alegere din peste 1500 din lume. Foarte frumos până aici. Totul urma să mi se livreze prin poştă. Însă, cu toate că se ştia adresa mea, aveau nevoie de o confirmare a identităţii mele prin contul bancar. Absurd. Dar extaziat fiind, după ceva secunde de ezitare, am cedat, că oricum totul urma să vină prin poştă şi nu se va interprinde nimic fără acordul meu.
Apoi, peste vreo două zile, un nou telefon, în care trebuia din nou să confirm numele, adresa şi contul bancar, ca nu cumva scrisoarea să ajungă în altă parte.
Săptămâna următoare mi-a ajuns şi primul număr al revistei sus menţionate. Apoi următorul număr. Într-un târziu şi minunata scrisoare în care trebuia să bifez fie pentru cecuri, fie pentru cazare, iar la semnare, că sunt de acord să mă abonez la revistă pe timp de un an, cu o reducere excepţională, şi să împuternicesc firma respectivă să îmi traga contravaloare abonamentului din contul comunicat în prealabil. Am primit şi un plic cu plata la destinatar, trebuia doar să-mi trimit semnătura. În plus, ca binefacere, redacţia revistei îmi spune că renunţă la o parte din venituri şi donează banii unei comunităţi catolice din Tanzania (am primit şi o scrisoare de mulţumire din partea reverendului, scrisă frumos, pe hârtie cerată). Atunci mi-a picat fisa că defapt s-ar putea ca abonamentul să se fi făcut deja, de îmi mulţumeşte popa pentru donaţie. Dar nu eram sigur, şi am aşteptat, nu am semnat nimic, nu m-au mai interesat cecurile din moment ce era totul o măgărie şi îmi verificam contul zilnic să văd dacă mi se trag bani sau nu. Chiar dacă piţiponcul vorbise o germană mai pocită ca a mea, nu reţinusem ca respectiva convorbire să fi fost înregistrată, că altfel, dacă mi s-ar fi adus acest lucru la cunoştinţă, şi eu aş fi acceptat înregistrarea, ar fi fost mai nasol. Revistele curgeau acum săptămânal.
Am plecat apoi în vacanţă în România. La două zile cum am ajuns în Timişoara, am montat laptop-ul cu scopul precis de a-mi verifica contul. Şi voilà! Mi-au supt 40€ pentru primele 4 luni de abonament de Focus.
Întors după trei săptămâni acasă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg la bancă şi să rechem banii viraţi, frudulos până la urma urmei, de la firma căpuşă. Am renunţat la a face scandal la bancă pentru că nici ei nu aveau nici o bază pe care să fi făcut tranzacţia, dar mi-am promis că dacă se mai întămplă, am să mă răzbun. Pe urmă am scris frumos un mail la redacţia revistei Focus şi un mail la firma fantomă în care m-am explicat că nu mi-am dat acordul pentru abonament, hârtia lor este la mine, nesemnată, că am tras banii înapoi şi că cer sistarea imediată a abonamentului.
Răspuns prin poştă am primit doar de la bişniţari: abonamentul nu se poate sista decât începând cu august 2009 iar banii nu se pot returna, conform nu ştiu cărei legi, deoarece comanda nu depăşeşte 200€. Am mai scris încă odată acelaşi lucru. Din nou răspuns, toate foarte prompte dealtfel, că sunt obligat la plata abonamentului, contul pe care i le-am trimis nu e valabil sau nu există (banii i-am rechemat însă eu), plus încă 10€ cheltuieli de firmă. Le-am scris, din nou, acelaşi lucru, plus că doresc o copie a contractului pe care îl am cu ei. Atunci am primit o scrisoare cu iz de ameninţare: datorită faptlui că acordul meu iniţial a fost unul telefonic, nu au ce contract să-mi prezinte, totul e conform nu ştiu cărei legi, iar abonamentul nu se poate sista… aşa că m-am pus pe citit legi şi binenţeles că am găsit un alt paragraf al aceleaşi legi în care prestatorul de servicii la distanţă este obligat, la cererea consumatorului, să facă dovada contractului, a conţinutului acestuia şi a condiţiilor de prestare a acestor servicii. Le-am scris cu tupeu, fără să uit să menţionez că cer sistarea imediată a abonamentului pe care nu mi-l-am dorit niciodată. După circa o săptămâna, deci azi, primesc următorul răspuns:

Abonamentul a fost sistat, dacă mai vin reviste, să le consider publicitate, toate avertizările primite sau care le-aş mai putea primi sunt nule iar dacă am efectuat plata, să rechem banii în cont. Revistele pe care le-am primit până în prezent le pot păstra.
Eu am păstrat în schimb toate revistele, toate scrisorile lor şi toate mail-urile şi am să le păstrez în continuare pentru că cine ştie de ce surprize o să mai am parte.
Mă bucur că am insistat, chiar fără să ameninţ sau să consult protecţia consumatorului. În schimb mă gândesc la oamenii mai ocupaţi ca mine, la cei cu duhul slab sau la bătrâneii prăpădiţi care poate pun botul la prostiile idioţilor ăştia şi îşi zic că ce contează acum cei 40€ pe patru luni. Iar asemenea măgării sunt pretutindeni, mai ales la asemenea intermediari al editurilor şi a firmelor de telefonie, care primesc bonusuri de la marii provider-i pentru un număr minim de X abonamente încheiate pe lună. Am şi intrat pe site-ul Focus unde a fost o ofertă de abonament pe un an la care primeai în prealabil opt numere gratis. Sunt convins că această ofertă a fost intermediată.
Apropos, acum trei zile mi-am verificat IP-ul şi am constatat că e alocat de Arcor şi nu de Vodafone la care suntem abonaţi… Lupta continuă!

Next Page »
© Tamango’s Blog
Entries (RSS) and Comments (RSS)