Am primit adineauri o scrisoare îmbucurătoare. Vă sfătuiesc să nu fiţi la fel de naivi ca mine şi să băgaţi botul la diferite ‘premii’ pe care le-aţi câştigat, sau cel puţin nu vă daţi contul bancar la necunoscuţi care vă momesc cu diferite dulciuri.
Totul a început la sfârşitul lui iulie când, în urma participării la o tombolă pentru un Mini Cooper, am fost sunat de un piţiponc de la PVZ (Pressevertriebszentrale für Abonnemente GmbH) că am câştigat două numere gratuite ale revistei Focus şi, la alegere, fie două cecuri a câte o sută de Euro fiecare ca reducere la o excursie unde vreau eu, fie 2 sau 3 nopţi (în funcţie de stele) de cazare la un hotel la alegere din peste 1500 din lume. Foarte frumos până aici. Totul urma să mi se livreze prin poştă. Însă, cu toate că se ştia adresa mea, aveau nevoie de o confirmare a identităţii mele prin contul bancar. Absurd. Dar extaziat fiind, după ceva secunde de ezitare, am cedat, că oricum totul urma să vină prin poştă şi nu se va interprinde nimic fără acordul meu.
Apoi, peste vreo două zile, un nou telefon, în care trebuia din nou să confirm numele, adresa şi contul bancar, ca nu cumva scrisoarea să ajungă în altă parte.
Săptămâna următoare mi-a ajuns şi primul număr al revistei sus menţionate. Apoi următorul număr. Într-un târziu şi minunata scrisoare în care trebuia să bifez fie pentru cecuri, fie pentru cazare, iar la semnare, că sunt de acord să mă abonez la revistă pe timp de un an, cu o reducere excepţională, şi să împuternicesc firma respectivă să îmi traga contravaloare abonamentului din contul comunicat în prealabil. Am primit şi un plic cu plata la destinatar, trebuia doar să-mi trimit semnătura. În plus, ca binefacere, redacţia revistei îmi spune că renunţă la o parte din venituri şi donează banii unei comunităţi catolice din Tanzania (am primit şi o scrisoare de mulţumire din partea reverendului, scrisă frumos, pe hârtie cerată). Atunci mi-a picat fisa că defapt s-ar putea ca abonamentul să se fi făcut deja, de îmi mulţumeşte popa pentru donaţie. Dar nu eram sigur, şi am aşteptat, nu am semnat nimic, nu m-au mai interesat cecurile din moment ce era totul o măgărie şi îmi verificam contul zilnic să văd dacă mi se trag bani sau nu. Chiar dacă piţiponcul vorbise o germană mai pocită ca a mea, nu reţinusem ca respectiva convorbire să fi fost înregistrată, că altfel, dacă mi s-ar fi adus acest lucru la cunoştinţă, şi eu aş fi acceptat înregistrarea, ar fi fost mai nasol. Revistele curgeau acum săptămânal.
Am plecat apoi în vacanţă în România. La două zile cum am ajuns în Timişoara, am montat laptop-ul cu scopul precis de a-mi verifica contul. Şi voilà! Mi-au supt 40€ pentru primele 4 luni de abonament de Focus.
Întors după trei săptămâni acasă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg la bancă şi să rechem banii viraţi, frudulos până la urma urmei, de la firma căpuşă. Am renunţat la a face scandal la bancă pentru că nici ei nu aveau nici o bază pe care să fi făcut tranzacţia, dar mi-am promis că dacă se mai întămplă, am să mă răzbun. Pe urmă am scris frumos un mail la redacţia revistei Focus şi un mail la firma fantomă în care m-am explicat că nu mi-am dat acordul pentru abonament, hârtia lor este la mine, nesemnată, că am tras banii înapoi şi că cer sistarea imediată a abonamentului.
Răspuns prin poştă am primit doar de la bişniţari: abonamentul nu se poate sista decât începând cu august 2009 iar banii nu se pot returna, conform nu ştiu cărei legi, deoarece comanda nu depăşeşte 200€. Am mai scris încă odată acelaşi lucru. Din nou răspuns, toate foarte prompte dealtfel, că sunt obligat la plata abonamentului, contul pe care i le-am trimis nu e valabil sau nu există (banii i-am rechemat însă eu), plus încă 10€ cheltuieli de firmă. Le-am scris, din nou, acelaşi lucru, plus că doresc o copie a contractului pe care îl am cu ei. Atunci am primit o scrisoare cu iz de ameninţare: datorită faptlui că acordul meu iniţial a fost unul telefonic, nu au ce contract să-mi prezinte, totul e conform nu ştiu cărei legi, iar abonamentul nu se poate sista… aşa că m-am pus pe citit legi şi binenţeles că am găsit un alt paragraf al aceleaşi legi în care prestatorul de servicii la distanţă este obligat, la cererea consumatorului, să facă dovada contractului, a conţinutului acestuia şi a condiţiilor de prestare a acestor servicii. Le-am scris cu tupeu, fără să uit să menţionez că cer sistarea imediată a abonamentului pe care nu mi-l-am dorit niciodată. După circa o săptămâna, deci azi, primesc următorul răspuns:

Abonamentul a fost sistat, dacă mai vin reviste, să le consider publicitate, toate avertizările primite sau care le-aş mai putea primi sunt nule iar dacă am efectuat plata, să rechem banii în cont. Revistele pe care le-am primit până în prezent le pot păstra.
Eu am păstrat în schimb toate revistele, toate scrisorile lor şi toate mail-urile şi am să le păstrez în continuare pentru că cine ştie de ce surprize o să mai am parte.
Mă bucur că am insistat, chiar fără să ameninţ sau să consult protecţia consumatorului. În schimb mă gândesc la oamenii mai ocupaţi ca mine, la cei cu duhul slab sau la bătrâneii prăpădiţi care poate pun botul la prostiile idioţilor ăştia şi îşi zic că ce contează acum cei 40€ pe patru luni. Iar asemenea măgării sunt pretutindeni, mai ales la asemenea intermediari al editurilor şi a firmelor de telefonie, care primesc bonusuri de la marii provider-i pentru un număr minim de X abonamente încheiate pe lună. Am şi intrat pe site-ul Focus unde a fost o ofertă de abonament pe un an la care primeai în prealabil opt numere gratis. Sunt convins că această ofertă a fost intermediată.
Apropos, acum trei zile mi-am verificat IP-ul şi am constatat că e alocat de Arcor şi nu de Vodafone la care suntem abonaţi… Lupta continuă!