Sunt în continuare indignat. Stau la lucru şi nu prea am ce face, ajut în stânga şi în dreapta cu plot-ul planşelor pentru un concurs al firmei la care participă tot biroul, în rest tai frunze la câini şi caut cu disperare site-uri pe care să le mai citesc. Dar nu acesta este motivul indignării mele.
Trebuie să îmi motivez postul precedent. Nu mă leg de subiectul lui în sine ci de întreg fenomenul jurnalistic şi cauza situaţiei în care se află.
Voi începe cu un simplu ţăran care ştie că în primăvară trebuie să are câmpul şi să pună porumbul. Apoi pe timpul verii stă, îl priveşte cum creşte încetul cu încetul în timp ce el bea ţuică, vodcă jegoasă şi fumează ca orbul Carpaţi fără filtru. Toamna începe să se plângă că nu i-a ieşit recolta, că e puţină şi de calitate proastă. De ce? Păi a fost secetă, e răspunsul cel mai frecvent, sau a dat mana. El nu e de vină că nu a tăiat buruienile avide de apă dintre răsaduri şi că a plantat aruncat seminţele prea aproape unele de altele. Mana şi seceta bătu-le-ar cucu’.

Paralela? E simplă. Emeriţii noştri doctori politicieni se plâng că toţi tinerii care au posibilitatea, se cară din ţară cu nemiluita. Fie la muncă pe plantaţiile de portocali şi căpşuni, fie la firme renumite din străinătate. Acolo sunt acceptaţi nu datorită şcolarizării extraordinare de care au avut parte, ci datorită tupeului pe care l-au avut să pună mâna pe vreo două cărţi în plus în timpul Facultăţii şi nu pe jocuri în reţea sau cd-uri cu manele, trafic de telefoane şi să profite de şmenuri intelectuale şi financiare ale părinţilor ţopârlani. Apoi, chiar dacă dorul de casă îi trage înapoi, salariul şi lumea mult mai civilizată le dau serios de gândit.
Astfel, în prezent, raportul dintre contribuabili şi pensionarii de la noi din ţară a ajuns la aproximativ 1:1.
Deci ce avem? Câte un pensionar care se uită la televizor şi cumpără trei ziare în fiecare dimineaţă că se plictiseşte, la câte un contribuabil care munceşte toată ziua şi se roagă de cei doi copii pe care îi are să înveţe cât mai bine ca să se care în viitor din ţară.
Jurnalistul ştie, că a plătit miliarde pe rating-uri şi studii de marketing. Deci pe cine interesează că în atmosfera marţiană s-au descoperit nori de gheaţă, că Paul Newman nu mai e, pe cine îl doare de cultură, expoziţii, documentare, că toată lumea financiară e în colaps?…
Pensionarul acela trebuie să cumpere ziarul cu fata semidespuiată de pe copertă şi trebuie ţinut în faţa televizorului! De ce? Că se plictiseşte şi face rating-uri. Îi umplem capul cu crime, poliţie, violuri, mafie, tâlhării, furturi, accidente rutiere, violenţă în şcoli, sinucigaşi din dragoste, explozii, alcoolici, drame personale duse la extrem, ţigani, sida, găuri în asfalt şi blocaje de trafic bucureştene la nesfârşit, discursuri fanteziste ale politicienilor, promisiuni, Elodia, Irinel, muzică de rahat, filme ieftine să le înţeleagă plebea, emisiuni spumoase cu manelişti şi târfe, prostituţie, corupţie, şomaj, afaceri, telenovele, maşini şi case scumpe, apoi meteo chiar dacă e vrăjeală, se promovează persoane care ajung în manualele de istorie naţională în locul lui Brîncuşi, Ştefan cel Mare sau Cuza, analize şi studii făcute din plictiseală, răfuieli ale bandelor criminale, raiduri de noapte, scandaluri. Asta se vinde! Senzaţie. Însă asta nu e jurnalism…
Jurnalismul încetează să existe când nu se face o informare obiectivă şi echidistantă din orice punct de vedere a audienţei. Pe plaiurile mioritice mass-media a ajuns sclava partidelor politice din moment ce un caz grav de corupţie este prezentat în două ziare iar în alte trei nu, din moment ce un accident rutier este prezentat pe trei posturi TV în trei variante fără prea mulţi numitori comuni. Apoi şi ultimul ratat poate să ajungă şi el jurnalist; Facultăţi există pretutindeni şi mai ales locuri cu taxă. Îi doare pe toţi la pateu cât te duce capul sau cât de profesionist ai devenit în activitate atâta timp cât plăteşti pentru o diplomă, chiar dacă nu o meriţi. Apoi te angajezi la un post de doi lei sau găseşti ceva cu pile şi începi să cânţi ceea ce ţi se cere iar etica profesională încetează să mai existe la fel ca respectul faţă de propria persoană şi implicit faţă de semeni. Jurnalişti nu prea mai există, doar paraşute.
Dacă eşti prost, incult şi nu te-au pus părinţii cu burta pe carte când trebuia, ajungi sclavul lor. Crezi tot ceea ce îţi scriu, spun sau îţi arată la televizor. Poate ajungi să iei şi exemplu, să îi dai cu toporul în cap la tată-tu, să îti violezi sora sau să furi din magazine. Pe cine interesează că Marte e o planetă, e semisferică, şi la fel ca Terra, se învârte în jurul soarelui şi nu invers?
Fenomenul însă este unul general pe plan internaţional. Poate mai puţin din punct de vedere al politizării surselor mass-media, care implicit duce la o mai mică degenerare a informaţiei în sinea ei. Pretutindeni se preferă ştirile de senzaţie, paraşutismele. Peste tot majoritari sunt persoanele cu un nivel de culturalizare mic sau mediu, iar paraşutismele sunt pe înţelesul lor, le completează cunoştinţele de care uzează în viaţa de zi cu zi, îi ajută să dezbată subiecte în cercul de prieteni, subiecte de interes comun. Nu vreau să încurajez acest fenomen, dar aceste ştiri şi informaţii sunt necesare persoanelor simple care nu ar înţelege altceva decât lucrurile simple. Iar aceştia trebuie ţinuţi în faţa televizorului pentru ca posturile să nu dea faliment. Şi nu am să disculp posturile autohtone de ştirile cu crime, violuri etc. etc. inserate şi exploatate la nesfârşit, chiar dacă şi în cazul lor (ale acestor ştiri) idiotul stă cu gura căscată de suspans şi priveşte tubul catodic.
Deci şi prin urmare problema nu este la jurnalişti, sau paraşutişti, pentru că ei chiar oferă informaţia necesară societăţii pe care o servesc, informaţia şi emisiunile cu care îi vor ţine pe telespectatori în faţa televizoarelor, aici fără să ţin cont de etica profesională… şi am să revin la ţăranul care aştepată pe timpul verii să îi crească lanul de cucuruz, şi pe care îl doare în şaişpe metri de recoltă. Ştie doar să se plângă.
Aşa se plâng politicienii, miniştrii şi toţi cei care ţin frâiele ţării că pleacă toţi tinerii din România iar implicit contribuabilii la bugetul de stat, buget de stat care plăteşte pensiile celor care stau în faţa televizorului din plictiseală şi nu infrastructura, educaţia, sistemul sanitar.
România e ţara cu cele mai multe locuri în învăţământul universitar de stat pe cap de locuitor din Europa, dacă nu din lume. Iar asta probabil datorită locurilor nenumărate cu taxă, de pe care provovează doctori şi avocaţi extraordinar de pregătiţi cu ajutorul caşcavalului decartat de părinţi în timpul studiului, care s-au obosit doar prin cluburi şi maşini scumpe, iar acum ajung să ofere servicii de cea mai mare calitate populaţiei. Din păcate nimeni nu se oboseşte să le ofere studianţilor o educaţie exemplară, iar mai grav de important, după absolvire, salarii decente la locuri de muncă în ţară. Mai bine se delapidează fonduri şi se plătesc pensii plictisiţilor care cel mai probabil vor veni la vot în detrimentul tinerilor deziluzionaţi de repetatele promisiuni electorale fanteziste. Iar aşa cum ai grijă de recoltă, aşa spor agricol ai în toamnă la adunatul porumbului: rataţi din punct de vedere profesional, snobi, ţopârlani, flegmatici şi complet dezinteresaţi de lumea care îi înconjoară, nici nu îi mai interesează dacă altcineva a murit din cauza lor… ceea ce este extrem de grav, dar, who cares? Mă scoate tata. Şi mai bine proşti cu duiumul care plătesc în continuare taxe, dar măcar îs limitaţi; nu se ceartă cu şeful, nu se revoltă împotriva sistemului de stat, etcetera.
Nivelul mediu de cultură al populaţiei unei ţări determină nivelul de calitate necesar al informaţiilor, ştiriilor şi al programelor de televiziune. Nivelul de educaţie în jurnalistică determină calitatea, obiectivismul şi claritatea informaţiei pe care o oferă jurnalistul cititorilor. Coloana vertebrală a unui redactor şef decide corectitudinea ştirii prezentate de jurnalist, decide tipurile de exemple de orice fel oferite în ştire, îşi asumă credibilitatea sursei şi triază jurnalistul de paraşută.
În ţară în momentul de faţă se publică paraşutisme. Ţinând cont de starea sistemului educaţional şi folosind regula de trei, simplă din matematică, este lesne de înţeles la ce nivel calitativ necesar al informaţiei prezentate în mass-media se va ajunge peste câţiva ani în România. Să nu pomenim aici de dispoziţia individului român şi motivarea lui în ceea ce priveşte studiul… va invoca, idem ţăranului delăsător, condiţiile precare ale instituţilor şi lipsa materialelor educaţionale…
Dacă recolta ajunge să pută din cauza dezinteresului şi al lenei, rămâi cu paraşuta şi viermele ieşit din porumb, dar tot mori de foame. Deci avem nevoie de ţărani isteţi…