Pentru că puţini dintre voi ştiţi că numele meu de Andor, sau Andi, e înfrăţit cu Andreas şi implicit pe data de azi e ziua mea de nume, am să-mi iau puţin timp să vă istorisesc câte puţin din tradiţiile româneşti cu privire la data de 30 noiembrie.
Ziua Sfântului Andrei se cheama şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea infăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea, şi încă se mai crede şi acum, că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţa că “îşi vede lupul coada”. Ziua se serbează prin nelucru în casă, ca să nu atace lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum lung. În noaptea de 30 noiembrie lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte prada, pentru iarna care începe, fiecărui lup. Ca să-şi apere gospodăria de lupi, se obisnuieşte şi astăzi la ţară să se ungă ţăruşii de la poartă, ferestrele şi pragul uşilor cu usturoi. În unele părţi se ung cu usturoi chiar si fântânile. Alţi gospodari fac o cruce de ceară şi o lipesc la vite, însă numai la cele de parte bărbătească: boi, berbeci, armăsari, ţapi, şi anume pe cornul din dreapta. În aceasta noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare.

Noaptea strigoilor

În credinţele poporului român, în noaptea de 29 noiembrie, umblă strigoii. Sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de “dincolo” după înmormântare, sau refuză să se mai intoarcă acolo după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice. Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţa rudelor apropiate, aduc boli, grindină si alte suferinţe. Ei călătoresc pe pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe melită, pe coadă de mătură, pe butoi sau în butoi.

Prin unele părţi, se crede că aceşti strigoi iau coasele si lopeţile de cărbune pe care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grijă ca asemenea obiecte sa nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la intersecţiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A doua zi, aceştia se cunosc dupa zgârieturile ce le au pe faţă.

Mâncaţi usturoaie şi astupaţi hornurile! Îi mulţumesc pe această cale şi domnişoarei psihiatre, care, mereu atacată că nu reţin data zilei ei de nume, a omis şi ea de această dată să mă felicite… mai din adins sau nu, asta nu ştiu.