Din seria retrospectivelor, un important eveniment la care am luat parte, şi despre care nu am apucat să vă povestesc, a fost carnavalul de la Köln care s-a desfăşurat cândva pe la începutul lui februarie.
Sărbătoarea începuse încă din marţea de dinainte de Aschenmittwoch cu aşa numita Weiberfastnacht, când în ziua respectivă femeile sunt îndreptăţite să ceară ce vor de la bărbaţi. Iar cum serviciul nu ne-a permis să o luăm din loc decât de vineri seara, am aterizat în toiul chefurilor şi al nebuniei.
Spre norocul nostru, am stat la o cunoştinţă de-a Emiliei, Ingrid, economisind astfel bani cât şi nervi cu căutatul unei camere de hotel, oricum imposibil de găsit în acea perioadă. De costumat ne-am costumat în droog-şii lui Alex din ‘A Clockwork Orange’-ul lui Kubrick, eu luându-mi-l pe Georgi-boy ca model, iar fetele, ca o cruntă blasfemie, în reproduceri seminereuşite a celorlalte personaje. Prietenul persoanei de calitate, pe care sigur vi-o amintiţi, urma să îl reprezinte pe Alex, liderul droog-şilor, având atât părul respectivului, cât şi o pereche de cizme de la armată, adecvate costumaţiei necesare. Am ieşit să zicem cu toţii bine, mai ales persoana mea, care însă nu scăpase cu o zi înainte de repetate mustrări verbale din partea d-şoarei psihiatre şi de încadrările în rândul pârţarilor pe care mi le făcuse.
Vineri seara am ajuns în Köln, după vreo două ore de stat în ambuteiaj pe autostradă, şi am aşteptat-o pe Ingrid să ne escorteze prin nebunia din centru de care nu reuşisem să trecem cu maşina, maşină pe care am parcat-o printr-o minune pe un loc abia lăsat liber.
Cazaţi şi costumaţi am trecut la supt beri în neştire, făcând naveta prin câteva dintre zecile de birturi pline ochi, fără scaune şi fără aer condiţionat, evident. Afară, se subînţelege, maxim zero grade, înăuntru nu mai ştiai ce să dai jos de pe tine să nu mori de cald. Iar cu jula se dă şi pe acolo. Binenţeles că geaca mea, împreună cu cheile de maşină pe care din stupiditate le uitasem să le las acasă, dispăruse deodată din raza mea vizuală abia înceţoşată. O căutasem pe jos, pe sub pulturi, printre gecile altora şi normal că nu mai era. În disperare de cauză începusem să pipăi gecile persoanelor din jur, şi, ajuns tocmai la ieşire, îl sondez pe un fătălău de geaca care o purta la brâu, sub propria-i geacă. Taman. Simţul tactil nu mă înşelase. Geaca mea, ciordită, şi impostorul capturat la ieşire cu toţi portarii de faţă. Să mă dovedesc, evident trebuia să susţin că am nişte chei de Opel în buzunarul interior, care însă nu mai erau. Fătălăul începuse să se scuze că a confundat geaca, iar, culmea bunului simţ, cheile le lăsase la bar. Unul dintre portari deasemenea cu foarte bun simţ, ne urmărise şi se interesase ca totul să se rezolve amiabil. Într-un oarecare fel am rămas surprins de gesturile amândoura şi nu am răbufnit şi nu m-am enervat; plus că eram extrem de uşurat de regăsirea obiectelor.
Entuziasmat şi mult mai plin de bere, tot am reuşit într-un final să mă las ciordit de ceva, şi anume de bluză. Se pare că am fost sortit să fiu furat în seara respectivă, însă distracţia de care am avut parte, şi care ne lipsise atât de mult, făcu-se ca totul să se uite extrem de repede. Pe de altă parte, lucrul cel mai frumos mi s-a părut că (în afară de ciordales) nimeni nu are treabă cu tine, toţi îţi sunt prieteni mai ales când din toţi iasă aburi de alcool. Faţă de evenimente autohtone de gen, dacă nu exagerez prin comparaţie, n-am asistat la nici un fel de tensiune, ceartă, bătaie, care în schimb la noi ar fi fost pe menu-urile tuturor localurilor.
Sâmbătă a fost o zi scurtă. Am dormit cu toţii aproape până seara, iar la trezire intenţiile pe care le avusesem de a continua cu ghergheleala s-au năruit repede din cauza durerilor de cap şi a ameţelii. Astfel am mâncat ceva şi m-am culcat la loc, pregătindu-mă astfel pentru ziua următoare.
Duminică ni s-au alăturat şi prietenii din Dortmund împreună cu alţii veniţi din Timişoara. A ieşit o seară, noapte, diminieaţă de toată frumuseţea, cu stins sticle până la neputinţă, de transpirat până la chiloţi prin ţâşpe bodegi şi făcut poze cu alţi droogs. Iar totul piperat cu atitudinea de profundă frustrare a stimatei persoane de calitate, a show-ului de gelozie pe care îl trăsese, fără de care trei săptămâni nu am fi avut ce bârfi.
Luni, chiar când era programată defilarea carelor alegorice, printre care şi prim-ministra Merkel în bikini, am tăiat-o acasă, rupţi de oboseală dar fără nici o urmă de regret faţă de cele trei două nopţi de desfrâu de toate felurile.
Sperăm să repetăm totul cât mai curând posibil.