rulururu

post tradiţii germanice

November 13th, 2008

Filed under: De pe latrinã, De prin bãlãrii, De rãu — Tamango @ 2:34 pm

Un nou motiv pentru plictisitul neamţ de a ieşi din casă, de a-şi lăsa banii pe drumuri şi de a bea bere König Pilsner la pahar şi de mânca Bratwurst supradimensionat faţă de pâinica în care stă vârât este ‘Schützenfest’-ul sau sărbătoarea vânătorilor.
Denumirea sărbătorii e o absurditate, la fel şi costumele şi zecile de decoraţiuni ale vânătorilor, într-o ţară în care mai există doar cinci raţe şi un viezure. Noroc cu trompetele şi tobele a căror taine şi le-au deprins majoritatea membrilor asociaţiei vânătoreşti.
Dar cum pe neamţ nu-l interesează mare lucru, el bea, ascultă fanfara şi e foarte mândru că la el în sat sunt continuate tradiţiile şi că el e prezent acolo, unde şi bunicul a mâncat şi a băut şi a admirat magnifica cultură germană.
Culmea este că printre vârstnici întâlneşti şi tinerei, care şi ei cântă la flaut, dar au şi decoraţii, de care aş fi foarte interesat să aflu cum le-au fost atribuite… probabil la vânat bondari şi mierle.


Printre ţările europene, civilizate cică, cu cele mai frumoase tradiţii însă se numără Danemarca şi Norvegia.
În Norvegia avem vânătoarea de foci. Pentru toţi turiştii interesaţi, sezonul începe undeva în ianuarie şi se închide în septembrie, în fiecare an. Ţara rămâne, alături de Canada, Rusia, Groenlanda şi Namibia, printre ultimele state care nu a renunţat la comercializarea pielii de focă şi implicit a vânării lor. Majoritatea statelor lumii însă nu interzic importul de produse din piele de focă. Norvegia este şi singura ţară care permite, din 2005, vânatul focilor ca activitate turistică.


Prin excelenţă, Insulele Faeroe şi, implicit, Danemarca rămân ţările europene cu cele mai frumoase şi artistice tradiţii: vânatul delfinior şi al balenelor.

Chiar dacă nu sunt un înfocat ecologist şi apărător al drepturilor animalelor, nu cred că există om educat şi civilizat care să rămână nesensibilizat la aceste imagini. Tradiţia spune că treci de adoleşcenţă şi intrii în rândul bărbaţilor abia după ce participi la acest măcel care, din fericire, nu are însă loc an de an. Citisem acum o vreme despre faptul că aceşti delfini înmagazinează în carnea şi grăsimea lor o cantitate mare de substanţe radioactive, care, prin consum, duce la degenerarea celulelor de toate tipurile, deci şi a materiei cenuşii… aşa că probabil peste vreo zece ani, generaţia care va urma tradiţiile va fi mult mai numeroasă şi mai sadică.
O tradiţie de gen există şi în Banat, mai precis la Brestovăţ, prin Dealurile Lipovei, unde, în urmă cu ani buni îmi petrecusem timpul verii şi beam ţuică în prunişte, porumb sau la crâşmă. Însă tradiţia cumulează o cu totul altă poveste, dificultate şi utilitate.
Este adevărat că e plin de mistreţi prin zonă care, printre alte activităţi dăunătoare, noaptea, se înfruptă din porumbul, lubeniţa şi alte culturi, pe care ţăranul cu greu le-a sădit şi îngrijit.
Faţă de gonitul şi ucisul în masă al delfinilor în Danemarca, prin ţinutul Brestovăţului trebuie să mergi noaptea în câmp, singur, şi să te întorci dimineaţa cu un mistreţ matur ucis ca să fi considerat bărbat în sat. Iar asta nu cu flinta ci cu un simplu cuţit şi nelipsita porţie de ţuică în prealabil. Se pot folosi şi elemente de anturaj natural: şanţuri şi valuri de pământ, suliţe din lemn, etc. Aşa se arată pe acolo că eşti în stare să-ţi aperi avuţiile, munca, iar la fel vei fi în stare să-ţi aperi şi viitoarea familie la nevoie. Iar chiar dacă sunt extremi de puţini care se încumetă singuri să plece noaptea în câmp, măcar nu se fac batalioane de execuţie a mistreţilor.
Bravo băi danezilor, islandezilor şi norvegienilor! Ne-aţi întrecut, pe noi romănii, la câteva capitole autopenibilizante© la care încă n-am aderat, sau n-am putut din diverse motive: vânătoarea de foci în scop turistic şi măcelăritul faunei marine în cantităţi industriale. Să nu mai vorbesc de nemţi, la nasul cărora, mânjit de muştar şi spumă, nici nu vă mai ridicaţi.

post democraţie parţială

October 9th, 2008

Filed under: De pe latrinã, De prin bãlãrii — Tamango @ 11:19 am

Alanizând comportamentul individului german şi al funcţionarilor organismelor de stat germane timp de opt, nouă luni de când mă aflu pe aici, am constatat mereu cu stupoare că de fapt cetăţenii străini sunt pretutindeni marginalizaţi şi supuşi unui stres nemiluitor din orice punct de vedere când vine vorba în aşi cere drepturile, egale dealtfel, sau în a-şi impune punctele de vedere, obiectivele.
Nemţii s-au cam săturat. S-au săturat de forţa de muncă ieftină din ţările est-europene, asiatice sau africane. În marea majoritate a populaţiei germane este vorba de muncitori necalificaţi sau cu o calificare de nivel de şcoală profesională, foarte puţini cu studii superioare, care dealtfel sunt importaţi la greu de afară; însă prima categorie, majoritară, suferă pentru că angajatorii preferă să dea un salariu cu 3-400 de Euro mai mic unui turc, senegalez sau io ştiu ce altă naţie.
Mai nou, pentru a apăra interesele cetăţeanului german, au apărut nişte formulare ale agenţiei de stat pentru muncă, în care angajatorul trebuie să dea cu semnătura cum că nu a găsit nici un muncitor german calificat pe postul cerut de firma sa la agenţia de muncă. Abia după ce se verifică aceste criterii, se confruntă cu baza de date a agenţiei, doar atunci i se dă dreptul la angajare respectivului aplicant. Zilele străinilor sunt numărate, iar a patronilor şmenari la fel.
În cazul meu a fost la fel, noroc cu şeful, pe care nu l-a durut în fund să se obosească, şi a sunat de vreo trei ori ca să fie sigur că mă poate lua. Cu toate astea, i-a fost impus nivelul de salarizare în care trebuie să fiu încadrat; deci indirect, am fost apărat de posibilele interese neortodoxe ale acestuia. Se prea poate să fiu un caz singular. Oricum tensiunea la firmă e mare. Sunt ţinut în contracte de pe o lună pe alta, deci oricând s-ar putea plăti salariul meu unui neamţ, că ar fi acelaşi, iar neamţul poate răspunde mai bine la telefon şi se exprimă mai corect pe germana decât mine. Cu asta şi-ar rezolva şi pornirile xenofobe temporare pe care le are şi pe care le înghit mereu din disperare de cauză. Se prea poate ca şi acest caz al meu să fie unul singular. De exemplu la Alina nu există nici o similitudine cum că nu ar fi agreată în colectiv; adevărul e că are colegi turci, ruşi, kazachstanezi… eu numai nemţi get beget care parcă stau şi vehează asupra mea cu flinta din turnul de control.


Un alt caz de xenofobie de gen s-a consumat weekend-ul trecut, cu ocazia Zilei Unităţii Germane. Iniţial, neştiind ce semnifică “Tag der deutschen Einheit”, văzusem un afiş pe care, sub forma unui semafor, pietonul verde îmbrăţişează un pieton roşu dar care era complet diform. Făcând analogia, cea a afişului cu titlul serbării, am crezut că nemţii, în calitate de Übermensch (pieton verde, normal) serbează deplina ‘armonie’ şi profunda ‘înţelegere’ faţă de semenii umani, dar diformi fizic şi psihic (pietonul roşu). Am devenit foarte iritat. Degeaba însă. Am aflat ulterior că acel pieton de semafor, pe care îl considerasem diform, este tipic est-germanilor, este întâlnit doar în Est, iar cei de acolo sunt şi foarte mândrii de forma lui deosebită (probabil pentru că de 18 ani încoace sunt şi ei trataţi de vestici ca nişte străini, au şi ei cu ce să se mândrească). Cazul fiind rezolvat, acum mă întreb de ce nu era cel diform verde iar celălalt roşu?
Cel mai crunt a fost însă să citesc pe urmă afişe şi articole din presă şi de pe Internet cum că pe data de 3 octombrie este interzis ieşitul pe stradă cu părul acoperit, cu voaluri sau chiar şi purtând bască. Toţi funcţionarii sunt obligaţi să poarte o manşetă în culorile drapelului naţional pentru a onora şi accentua semnificaţia acestei zile. Cu alte cuvinte, femeile musulmane să stea dracului acasă cu copii, bărbaţii, dacă vor, pot ieşi dar nu e neapărat.


Parcul de distracţii fiind deschis, am decis să ieşim împreună cu nişte prieteni. Numai al naibii mi-am pus gluga în cap, că nu aveam din păcate bască, şi abia am aşteptat să se răstească vreunul la mine.
Deci, propun ca anul viitor toţi cu tenul mai colorat să nu iasă deloc din casă pe data de 3 octombrie. La 1 decembrie toţi ungurii, italienii, moldovenii şi sârbii din România să facă excursie în ţara lor natală. Pe 4 iulie anul viitor, toţi afroamericanii, hispanicii şi toate minorităţile etnice să aibe voie să iasă pe stradă, la cumpărături şi festivităţi doar costumaţi în clowni şi raşi pe cap. Nativii americani să stea mâlc în corturile din rezervaţie. Trăiască democraţia!

post paraşuta, irinel şi porumbul

October 1st, 2008

Filed under: De pe latrinã — Tamango @ 3:48 pm

Sunt în continuare indignat. Stau la lucru şi nu prea am ce face, ajut în stânga şi în dreapta cu plot-ul planşelor pentru un concurs al firmei la care participă tot biroul, în rest tai frunze la câini şi caut cu disperare site-uri pe care să le mai citesc. Dar nu acesta este motivul indignării mele.
Trebuie să îmi motivez postul precedent. Nu mă leg de subiectul lui în sine ci de întreg fenomenul jurnalistic şi cauza situaţiei în care se află.
Voi începe cu un simplu ţăran care ştie că în primăvară trebuie să are câmpul şi să pună porumbul. Apoi pe timpul verii stă, îl priveşte cum creşte încetul cu încetul în timp ce el bea ţuică, vodcă jegoasă şi fumează ca orbul Carpaţi fără filtru. Toamna începe să se plângă că nu i-a ieşit recolta, că e puţină şi de calitate proastă. De ce? Păi a fost secetă, e răspunsul cel mai frecvent, sau a dat mana. El nu e de vină că nu a tăiat buruienile avide de apă dintre răsaduri şi că a plantat aruncat seminţele prea aproape unele de altele. Mana şi seceta bătu-le-ar cucu’.


Paralela? E simplă. Emeriţii noştri doctori politicieni se plâng că toţi tinerii care au posibilitatea, se cară din ţară cu nemiluita. Fie la muncă pe plantaţiile de portocali şi căpşuni, fie la firme renumite din străinătate. Acolo sunt acceptaţi nu datorită şcolarizării extraordinare de care au avut parte, ci datorită tupeului pe care l-au avut să pună mâna pe vreo două cărţi în plus în timpul Facultăţii şi nu pe jocuri în reţea sau cd-uri cu manele, trafic de telefoane şi să profite de şmenuri intelectuale şi financiare ale părinţilor ţopârlani. Apoi, chiar dacă dorul de casă îi trage înapoi, salariul şi lumea mult mai civilizată le dau serios de gândit.
Astfel, în prezent, raportul dintre contribuabili şi pensionarii de la noi din ţară a ajuns la aproximativ 1:1.
Deci ce avem? Câte un pensionar care se uită la televizor şi cumpără trei ziare în fiecare dimineaţă că se plictiseşte, la câte un contribuabil care munceşte toată ziua şi se roagă de cei doi copii pe care îi are să înveţe cât mai bine ca să se care în viitor din ţară.
Jurnalistul ştie, că a plătit miliarde pe rating-uri şi studii de marketing. Deci pe cine interesează că în atmosfera marţiană s-au descoperit nori de gheaţă, că Paul Newman nu mai e, pe cine îl doare de cultură, expoziţii, documentare, că toată lumea financiară e în colaps?…
Pensionarul acela trebuie să cumpere ziarul cu fata semidespuiată de pe copertă şi trebuie ţinut în faţa televizorului! De ce? Că se plictiseşte şi face rating-uri. Îi umplem capul cu crime, poliţie, violuri, mafie, tâlhării, furturi, accidente rutiere, violenţă în şcoli, sinucigaşi din dragoste, explozii, alcoolici, drame personale duse la extrem, ţigani, sida, găuri în asfalt şi blocaje de trafic bucureştene la nesfârşit, discursuri fanteziste ale politicienilor, promisiuni, Elodia, Irinel, muzică de rahat, filme ieftine să le înţeleagă plebea, emisiuni spumoase cu manelişti şi târfe, prostituţie, corupţie, şomaj, afaceri, telenovele, maşini şi case scumpe, apoi meteo chiar dacă e vrăjeală, se promovează persoane care ajung în manualele de istorie naţională în locul lui Brîncuşi, Ştefan cel Mare sau Cuza, analize şi studii făcute din plictiseală, răfuieli ale bandelor criminale, raiduri de noapte, scandaluri. Asta se vinde! Senzaţie. Însă asta nu e jurnalism…
Jurnalismul încetează să existe când nu se face o informare obiectivă şi echidistantă din orice punct de vedere a audienţei. Pe plaiurile mioritice mass-media a ajuns sclava partidelor politice din moment ce un caz grav de corupţie este prezentat în două ziare iar în alte trei nu, din moment ce un accident rutier este prezentat pe trei posturi TV în trei variante fără prea mulţi numitori comuni. Apoi şi ultimul ratat poate să ajungă şi el jurnalist; Facultăţi există pretutindeni şi mai ales locuri cu taxă. Îi doare pe toţi la pateu cât te duce capul sau cât de profesionist ai devenit în activitate atâta timp cât plăteşti pentru o diplomă, chiar dacă nu o meriţi. Apoi te angajezi la un post de doi lei sau găseşti ceva cu pile şi începi să cânţi ceea ce ţi se cere iar etica profesională încetează să mai existe la fel ca respectul faţă de propria persoană şi implicit faţă de semeni. Jurnalişti nu prea mai există, doar paraşute.
Dacă eşti prost, incult şi nu te-au pus părinţii cu burta pe carte când trebuia, ajungi sclavul lor. Crezi tot ceea ce îţi scriu, spun sau îţi arată la televizor. Poate ajungi să iei şi exemplu, să îi dai cu toporul în cap la tată-tu, să îti violezi sora sau să furi din magazine. Pe cine interesează că Marte e o planetă, e semisferică, şi la fel ca Terra, se învârte în jurul soarelui şi nu invers?
Fenomenul însă este unul general pe plan internaţional. Poate mai puţin din punct de vedere al politizării surselor mass-media, care implicit duce la o mai mică degenerare a informaţiei în sinea ei. Pretutindeni se preferă ştirile de senzaţie, paraşutismele. Peste tot majoritari sunt persoanele cu un nivel de culturalizare mic sau mediu, iar paraşutismele sunt pe înţelesul lor, le completează cunoştinţele de care uzează în viaţa de zi cu zi, îi ajută să dezbată subiecte în cercul de prieteni, subiecte de interes comun. Nu vreau să încurajez acest fenomen, dar aceste ştiri şi informaţii sunt necesare persoanelor simple care nu ar înţelege altceva decât lucrurile simple. Iar aceştia trebuie ţinuţi în faţa televizorului pentru ca posturile să nu dea faliment. Şi nu am să disculp posturile autohtone de ştirile cu crime, violuri etc. etc. inserate şi exploatate la nesfârşit, chiar dacă şi în cazul lor (ale acestor ştiri) idiotul stă cu gura căscată de suspans şi priveşte tubul catodic.
Deci şi prin urmare problema nu este la jurnalişti, sau paraşutişti, pentru că ei chiar oferă informaţia necesară societăţii pe care o servesc, informaţia şi emisiunile cu care îi vor ţine pe telespectatori în faţa televizoarelor, aici fără să ţin cont de etica profesională… şi am să revin la ţăranul care aştepată pe timpul verii să îi crească lanul de cucuruz, şi pe care îl doare în şaişpe metri de recoltă. Ştie doar să se plângă.
Aşa se plâng politicienii, miniştrii şi toţi cei care ţin frâiele ţării că pleacă toţi tinerii din România iar implicit contribuabilii la bugetul de stat, buget de stat care plăteşte pensiile celor care stau în faţa televizorului din plictiseală şi nu infrastructura, educaţia, sistemul sanitar.
România e ţara cu cele mai multe locuri în învăţământul universitar de stat pe cap de locuitor din Europa, dacă nu din lume. Iar asta probabil datorită locurilor nenumărate cu taxă, de pe care provovează doctori şi avocaţi extraordinar de pregătiţi cu ajutorul caşcavalului decartat de părinţi în timpul studiului, care s-au obosit doar prin cluburi şi maşini scumpe, iar acum ajung să ofere servicii de cea mai mare calitate populaţiei. Din păcate nimeni nu se oboseşte să le ofere studianţilor o educaţie exemplară, iar mai grav de important, după absolvire, salarii decente la locuri de muncă în ţară. Mai bine se delapidează fonduri şi se plătesc pensii plictisiţilor care cel mai probabil vor veni la vot în detrimentul tinerilor deziluzionaţi de repetatele promisiuni electorale fanteziste. Iar aşa cum ai grijă de recoltă, aşa spor agricol ai în toamnă la adunatul porumbului: rataţi din punct de vedere profesional, snobi, ţopârlani, flegmatici şi complet dezinteresaţi de lumea care îi înconjoară, nici nu îi mai interesează dacă altcineva a murit din cauza lor… ceea ce este extrem de grav, dar, who cares? Mă scoate tata. Şi mai bine proşti cu duiumul care plătesc în continuare taxe, dar măcar îs limitaţi; nu se ceartă cu şeful, nu se revoltă împotriva sistemului de stat, etcetera.
Nivelul mediu de cultură al populaţiei unei ţări determină nivelul de calitate necesar al informaţiilor, ştiriilor şi al programelor de televiziune. Nivelul de educaţie în jurnalistică determină calitatea, obiectivismul şi claritatea informaţiei pe care o oferă jurnalistul cititorilor. Coloana vertebrală a unui redactor şef decide corectitudinea ştirii prezentate de jurnalist, decide tipurile de exemple de orice fel oferite în ştire, îşi asumă credibilitatea sursei şi triază jurnalistul de paraşută.
În ţară în momentul de faţă se publică paraşutisme. Ţinând cont de starea sistemului educaţional şi folosind regula de trei, simplă din matematică, este lesne de înţeles la ce nivel calitativ necesar al informaţiei prezentate în mass-media se va ajunge peste câţiva ani în România. Să nu pomenim aici de dispoziţia individului român şi motivarea lui în ceea ce priveşte studiul… va invoca, idem ţăranului delăsător, condiţiile precare ale instituţilor şi lipsa materialelor educaţionale…
Dacă recolta ajunge să pută din cauza dezinteresului şi al lenei, rămâi cu paraşuta şi viermele ieşit din porumb, dar tot mori de foame. Deci avem nevoie de ţărani isteţi…

post penibilitate fără limite

September 29th, 2008

Filed under: De pe latrinã — Tamango @ 1:52 pm

Urmăresc ştirile şi informaţile din sport pe gsp.ro, asta după ce în urmă cu vreo doi ani le citeam de pe prosport.ro, la care am renunţat că mi se părea incomplet. Am motive subiective, particip la un concurs gen pronostic şi am nevoie de informaţii despre jucători, scoruri, programarea şi televizarea partidelor.
Cu toate că descalific din start toate articolele cu Copos, Becali, Borcea, Sandu, Lupescu şi alţi rataţi ai fotbalului romănesc, am dat astăzi peste cel mai penibil dintre cele mai penibile articole pe care le-am citit vreodată (link spre un blog), complet fără rost din punct de vedere sportiv, laudativ, informaţional pentru publicul larg, complet degeaba, poate doar cu un iz publicitar.


Probabil se contorizează numărul de click-uri pe articol a tuturor enervaţilor care intră să-l înjure pe redactor, iar în viitorul apropiat, datorită rating-ului favorabil, au să apară şi mai multe inepţii de gen. Gazetarilor, sunteţi fenomenali!
Poate aveţi şi voi ceva păreri despre articol… ?!?

post zeitgeist

September 27th, 2008

Filed under: De pe latrinã — Tamango @ 9:41 am

Am vizionat acum aproximativ o lună filmul ‘Zeitgeist’, iniţial pe site-ul acesta, apoi mi l-am procurat (cum şi de unde, rămâne secret).
Am rămas câteva zile blocat, ca bătut în moalele capului, şi nu mi-am putut lua nicicum gândul de la film. Mi-a confirmat unele ipoteze personale, mi-a răspuns la unele întrebări. Judecând la rece se prea poate ca unele evenimente prezentate în film să-mi fi trecut prin faţa nasului fără să îmi fi dat singur seama de semnificaţia concentrată în ele, fără să le fi dat importanţa cuvenită, fără să le discern. Le-am luat ca atare, iar prin filmul acesta, unele dintre ele mi-au fost prezentate din nou, având însă o importanţă primordială mult mai mare decăt îmi imaginasem eu, iar adevărul din ele este mai profund sau chiar altul decât cel pe care l-am perceput iniţial. Filmul este în format documentar şi structurat pe trei capitole super interesante (pentru mine cel puţin).
Recunosc că nu sunt un om religios, cu toate că cred în ceva superior nouă, cum ar fi eventualele variabile din acel generator de particule…
Mai recunosc că sunt un antiamerican convins, aici nu mă refer la individul american, cum au fost nemţii cu evreii spre exemplu, ci la sistemul lor de stat, administraţia pe care o au de opt ani, campania de educare limitată a poporului, faptul că îşi permit să îşi bage nasul prin toate problemele lumii fără nici cea mai infimă urmă de jenă, chiar crezându-se îndreptăţiţi, minţind şi dezinformând în stânga şi în dreapta, furt de voturi… mai nou au anulat chiar şi prima frază din mult lăudata Declaraţie de Independenţă, punctul de referinţă a democraţiei universale, care începe “We, the people…” unde they, the people mai au ciuciu drepturi… Poate după vizionarea filmului vă veţi pune şi voi unele întrebări cum mi-am pus şi eu, poate chiar unii dintre voi nu au să mai fie aşa entuziasmaţi de State. Poate o să găsiţi un răspuns cât se poate de plauzibil şi pentru falimentul recent al unor bănci americane.


Pe varianta de pe site-ul mai sus menţionat apare un discurs al lui Kennedy cu câteva zile înainte să fie asasinat, discursul având un rol major în contextul subiectului prezentat; varianta mea e din păcate cenzurată….
Este un punct de vedere până la urma urmei care merită însă să vi-l aduceţi la cunoştinţă.

Next Page »
ruldrurd
© Tamango’s Blog
Entries (RSS) and Comments (RSS)