Am vizionat acum aproximativ o lună filmul ‘Zeitgeist’, iniţial pe site-ul acesta, apoi mi l-am procurat (cum şi de unde, rămâne secret).
Am rămas câteva zile blocat, ca bătut în moalele capului, şi nu mi-am putut lua nicicum gândul de la film. Mi-a confirmat unele ipoteze personale, mi-a răspuns la unele întrebări. Judecând la rece se prea poate ca unele evenimente prezentate în film să-mi fi trecut prin faţa nasului fără să îmi fi dat singur seama de semnificaţia concentrată în ele, fără să le fi dat importanţa cuvenită, fără să le discern. Le-am luat ca atare, iar prin filmul acesta, unele dintre ele mi-au fost prezentate din nou, având însă o importanţă primordială mult mai mare decăt îmi imaginasem eu, iar adevărul din ele este mai profund sau chiar altul decât cel pe care l-am perceput iniţial. Filmul este în format documentar şi structurat pe trei capitole super interesante (pentru mine cel puţin).
Recunosc că nu sunt un om religios, cu toate că cred în ceva superior nouă, cum ar fi eventualele variabile din acel generator de particule…
Mai recunosc că sunt un antiamerican convins, aici nu mă refer la individul american, cum au fost nemţii cu evreii spre exemplu, ci la sistemul lor de stat, administraţia pe care o au de opt ani, campania de educare limitată a poporului, faptul că îşi permit să îşi bage nasul prin toate problemele lumii fără nici cea mai infimă urmă de jenă, chiar crezându-se îndreptăţiţi, minţind şi dezinformând în stânga şi în dreapta, furt de voturi… mai nou au anulat chiar şi prima frază din mult lăudata Declaraţie de Independenţă, punctul de referinţă a democraţiei universale, care începe “We, the people…” unde they, the people mai au ciuciu drepturi… Poate după vizionarea filmului vă veţi pune şi voi unele întrebări cum mi-am pus şi eu, poate chiar unii dintre voi nu au să mai fie aşa entuziasmaţi de State. Poate o să găsiţi un răspuns cât se poate de plauzibil şi pentru falimentul recent al unor bănci americane.

Pe varianta de pe site-ul mai sus menţionat apare un discurs al lui Kennedy cu câteva zile înainte să fie asasinat, discursul având un rol major în contextul subiectului prezentat; varianta mea e din păcate cenzurată….
Este un punct de vedere până la urma urmei care merită însă să vi-l aduceţi la cunoştinţă.

Pe când încă aveam cont şi profil pe în prezent degeneratul hi5, am postat ca subiect de discuţie “future war in Iran?”. Asta se întâmpla acum un an. De atunci lucrurile au evoluat, Iranul chiar a accelerat eforturile de dezvoltare a armelor nucleare prin diverse instalaţii şi fabrici pentru îmbogăţirea uraniului. Acum o lună a testat primele rachete cu rază medie de acţiune capabile să transporte focoase nucleare, iar totul a culminat duminica trecută, când s-a testat o rachetă intercontinentală. Nu ar fi nimic spectaculos dacă israelienii şi binenţeles americanii nu şi-ar băga mucii unde nu trebuie. Se consideră ameninţaţi, şi nu numai ei, prin vocea lor sunt ameninţate toate statele lumii. Este adevărat. Iranienii au fost mereu un popor imprevizibil. Dar au acelaşi drept să deţină şi să dezvolte această tehnologie ca toate celălalte state cu industrie şi armament nuclear. Sau ei nu sunt un stat independent şi suveran?

Instantaneu, în urma evenimentelor de duminică, Statele Unite au trimis trei portavioane în Golful Persic unde mai sunt detaşate încă două, Franţa şi ea un portavion şi patru submarine. Kuwait anunţă că este pregătit să accepte trupe internaţionale pe teritoriul său, nu că nu ar fi deja acolo trupe, dar pentru eventualul surplus… Israelul anunţase deja de demult măsuri radicale împotriva Iranului, cu sau fără sprijin internaţional. Am citat surse oficiale, nu este fantezia mea bolnavă.

Fantezia mea bolnavă însă m-a făcut să cred că invazia trupelor ruseşti în Georgia ar fi fost făcută cu acordul tacit al americanilor în schimbul tăcerii Federaţiei Ruse în privinţa Iranului. Ruşii însă se retrag în prezent, iar bătrâna Rusie are interese mult mai mari în Iran decât în Georgia, cu toate că nu va renunţa niciodată la regiunile tangente Mării Negre… cum spunea, pe bună dreptate, o fostă profesoară de geografie din Lenau acum vreo doisprezece ani. În plus de unde credeţi că dispune Iranul de tehnologie nucleară aşa deodată?; şi mai e şi una din marile state exportatoare de ţiţei din lume.

Pentru vulpile americane ar fi scenariul ideal… Iran, lângă Afghanistan, Irak, câmpuri petrolifere, foarte aproape de Siria, care pare să fie următoarea pe listă în următorii ani, de Pakistan, aproape de Rusia, din ce în ce mai aproape de China. Maşinăria războiului trebuie să fie mereu unsă, asta ca banii să curgă, economia să fie în continuă expansiune. Dacă stagnează, aţi văzut ce se întâmplă… recesiune, preţurile urcă, petrolul e din ce în ce mai scump.

Voi urmări în continuare desfăşurarea evenimentelor. În orice caz o nouă conflagraţie în regiune este iminentă, mai ales acum când au expirat toate ultimatum-urile date de forurile mondiale. Să sperăm că nu o să înceapă ăştia să arunce în stânga şi în dreapta cu focoase nucleare, pentru că de a fi în stare, sunt.

“Preşedintele american George W. Bush acuză în termeni duri Rusia că vrea să-l înlăture pe Mihail Saakaşvili de la putere şi cere acesteia să înceteze acţiunile militare, calificându-le drept o invadare inacceptabilă a unui stat suveran”, relatează Reuters… poate trimite si nişte soldaţi, portavioane şi alte elemente combatante pentru “apărarea” Georgiei…
… poate că ar fi trebuit şi Federaţia Rusă să trimită trupe în Serbia acum zece ani, sau poate bombardarea Serbiei, fără aprobarea Naţiunilor Unite şi în plus cu armament interzis, nu a fost un atac inacceptabil asupra unui stat suveran şi democratic? Apoi nu au fost niciodată traşi la răspundere pentru ‘războiul umanitar’ pe care l-au purtat, oximoron nemaiîntâlnit în vocabularele lumii până atunci.
Urmăresc de cinci zile evenimentele care se desfăşoară în Caucaz, asta şi pe posturi de ştiri europene, americane cât şi ruseşti. Trebuie în primul rând să recunosc că sunt trist dar şi profund enervat în acelaşi timp. De ce sunt lăsate Statele Unite să îşi urmărească interesele pretutindeni în lume după bunul plac, fără să fie puşi la zid şi acuzaţi la nesfârşit de toată lumea, la fel cum se întâmplă cu totate celălalte state aşa zis ‘neagreate’? De ce nu se categorisesc şi bombardamentele de vinerea trecută a forţelor georgiene asupra satelor şi oraşelor din Oseţia de Sud, cu populaţie majoritar rusă, ca genocid? Pentru că genocid a fost, doar că ruşii nu sunt îndreptăţiţi de către Occident să poată a se folosi de asememnea premise pentru a porni un asalt total asupra atacatorilor. De ce nu ar fi îndreptăţită acum însă şi Rusia să poarte un ‘război umanitar’ pentru apărarea propriilor cetăţeni?
Iată o scurtă înşiruire a evenimentelor:
- vineri 08 august: armata georgiană supune întreaga Oseţie de Sud la un bombardament de artilerie, de pe teritoriu autonom georgian, toată noaptea. Sunt vizate în special trupele de menţinere a păcii ruseşti (autorizate de OSCE, necombatante, în permanenţă supravegheate şi îndrumate de oficiali OSCE) şi capitala Tskhinvali. Urmează intrarea trupelor georgiene în provincia cu pricina… se poate face o paralelă la atacurile separatiştilor albanezi din regiunea Kosovo, care au premeditat asaltul trupelor sârbe în 1999.
- sâmbătă 09 august: avioane ruseşti încep survolarea regiunii cu scopul de a regrupa forţele ruse de menţinere a păcii precum şi observarea mişcărilor armatei georgiene – georgienii susţin că e vorba de avioane de bombardament, acuză atacuri asupra satelor din regiune, încep să pozeze în victime… a nu se omite faptul că în urmă cu o lună armata georgiană a efectuat antrenamente militare comune cu forţe americane venite din Irak, în prezent Georgia are cam 150 de ‘îndrumători’ militari americani pe teritoriul ţării, iar faţă de anul 2005 bugetul alocat armatei a crescut cu 3000%.
- duminică 10 august: Armata a 58-a rusă staţionară în regiunea Caucaz declanşează contraatacul pentru respingerea agresiunii georgiene care a acţionat contrar acordurilor bilaterale în vigoare, contrar deciziilor ONU cu privire la statutul semi-autonom al regiunilor Abkhazia şi Oseţia de Sud şi în lipsa orcărui preaviz. Federaţia Rusă anunţase încă de acum trei luni forurile mondiale cu privire la mişcarea trupelor georgiene şi a încercat de mai multe ori covocarea de urgenţă a unui comitet al ONU. Comitetul ONU se adună de urgenţă duminică seara la solicitarea expresă a Georgiei, care este nevoită a retrage trupele din Oseţia de Sud în urma răspunsului Rusiei. Rusia atacă obiective militare, ca aerodromuri militare şi staţii radar, de pe teritoriul georgian, acestea fiind tactici militare standard.
Binenţeles că Rusia are interese majore în această zonă care abundă de câmpuri petroliere şi e un nod major de conducte de acelaşi tip si de gaze naturale. În prezent are comasată toată Armata a 58-a la graniţa cu Georgia şi în Oseţia de Sud iar tensiuni similare au apărut şi în regiunea Abkhazia. Rusia este, contrar aşteptărilor unora, singura parte care a instalat o tabără pentru refugiaţi şi acordă sprijin vicimelor. Armata georgiană s-a retras pentru a ocupa poziţii defensive în jurul capitalei Tbilisi, o mie de soldaţi georgieni din Irak au fost transportaţi de către forţele aeriene ale SUA înapoi în ţară. Frica e mare.
Pare scenariul ideal pentru ca SUA să-şi întărească prezenţa militară în zonă, chiar la graniţa cu inamicul istoric numărul unu. Naţiunile Unite au respins din start o intervenţie a oricăror forţe militare pentru menţinerea păcii, singurul sprijin pe care îl oferă este medierea conflictului pe cale diplomatică, iar asta datorită presiunii reprezentanţilor italieni, singurii care au observatori în zona de conflict şi probabil cea mai clară viziune asupra evenimentelor şi a situaţiei.
O ultimă soluţie ar fi sprijinul NATO, organizaţie cu care Georgia şi Ucraina cochetează de o vreme, şi unde, curios sau nu, Statele Unite participă cu mai mult de jumătate din finanţele anuale. Reamintesc aici din nou antecedentul Serbia, unde tot americanii, sub umbrela tot a NATO, au intervenit militar fără a avea acceptul tuturor statelor membre. Iar nu întâmplător am menţionat Ucraina, asta deoarece flota rusă care participă la blocarea porturilor din Georgia e staţionară în Sevastopol, pe teritoriul ucrainean, iar acest stat a anunţat în urmă cu câteva ore că va refuza să permită navelor ruseşti să se întoarcă în acest port.
Este probabil o scânteie premeditată. Asta pentru că Georgia, ca stat autonom şi democratic, nu şi-ar fi permis niciodată să provoace aşa peste noapte un urs adormit care este Rusia, şi încă de una singură, fără să fi primit o undă verde de la cineva. Ar fi fost ceva utopic. A fost clar de la început că georgienii nu au nici o şansă, si nici nu o vor avea niciodată, până nu se implică şi alţii în joc. Acum, fluentul în engleză şi de trei ani pro-occidentalul preşedinte Saakaşvili, e aşezat în poala lui Uncle Sam şi plânge la porţile internaţionale, în timp ce Federaţia Rusă este pusă la zid ca la o execuţie de către forurile internaţionale şi mai ales de către presa superechidistantă occidentală. Rămâne de văzut care vor fi urmările si desfăşurarea evenimentelor în viitorul apropiat.
Personal sper ca Rusia să nu dea înapoi şi să pice de fraieră şi de data aceasta ca de atâtea ori. Sper să rămână pe poziţii şi să arate că nu va accepta state marionetă în jurul ei si nici nu va dansa după cum obişnuiesc unii să cânte prin întreaga lume. Sper, şi cred că până la adânci bătrâneţi voi spera, să ajungă din nou cineva să aibe nesimţitul tupeu să le dea peste ochi infatuaţilor de americani şi a politicii lor de ‘globalizare’ a propriilor interese.
Apropos… poate vreţi să citiţi şi ceva hilar pe blog-ul candidatului republican J. McCain, se pare că acest conflict e şi un motiv bun pentru campanie electorală.

UPDATE: - marţi 12 august: după întrevederea avută cu preşedintele Franţei, preşedintele rus Dmitri Medvedev cere oficial încetarea implicării forţelor ruseşti în conflict. Curios faptul că Nicolas Sarkozy menţionează în discursul său atrocităţile la care au fost supuşi cetăţenii ruşi ai Oseţiei de Sud şi consideră ca ‘normală’ intervenţia armatei ruse. Întretimp avioanele ruse continuă bombardarea poziţiilor militare georgiene din interiorul ţării (surse georgiene). Armatele abkhaze trec la asalt, probabil îndrumaţi şi susţinuţi de lideri militari ruşi, încercuiesc trupele georgiene de la graniţă, sunt prezente schimburi de focuri puternice. Preşedintele georgian, plin de energie probabil după o noapte cu somn liniştit, ţine un discurs lacrimogen în centrul capitalei, steaguri georgiene flutură alături de cel american. Distracţia continuă. “War is the continuation of diplomacy by other means” – Gen. Carl von Calusewitz – ‘On War’ – 1911.

15:22; Georgia declară că se retrage din Comunitatea Statelor Independente ca urmare a lipsei de sprijin acordat, în timp ce Oseţia de Sud cere Rusiei alipirea de Oseţia de Nord, parte integranta a Federaţiei Ruse. Acum totul devine clar şi mult mai interesant de urmărit.

UPDATE: - miercuri 13 august: se pare că s-au liniştit spiritele, pană când, asta rămâne de văzut, sau o fi fost doar un foc de paie… cel mai trist rămâne însă faptul că peste 10.000 de oameni au rămas pe drumuri, iar asta datorită unor palme de pământ. Cât de făţarnic poţi să fi să susţii, fie ca stat democratic fie ca unul cu principii remanent sovietice, că ‘aperi interesele cetăţenilor’ într-un asemenea mod?  Trist…

A trecut o săptămână fără să fi scris ceva deoarece nu au fost prea multe de spus. Astăzi însă aş vrea să vă relatez ce weekend frumos am avut în compania unei persoane binecunoscute majorităţii cititorilor mei.
Suntem cam singurei pe aici şi tot ne gândim să mai socializăm, să ne mai întâlnim cu o persoană de prin regiune, venită şi ea pe meleaguri străine să ducă o viaţă mai bunicică, de parcă i-ar fi lipsit vreodată aşa ceva.
A socializa însă nu este un cuvânt potrivit ales pentru această persoană deoarece societatea pentru ea este un cuvânt necunoscut, pentru ea există doar persoana proprie şi acel “pursuit of happieness” individual pe care încearcă mereu să-l atingă trecând ca motostivuitorul peste toate principiile etice. Este cea mai “doamnă” persoană pe care am întâlnit-o, care îşi calcă chiar şi aşternuturile după spălare, dar casa îi chiolhăie a jeg şi propriul păr atârnă mucegăit de sifonul de scurgere. Mănâncă ca o spartă, ploscăie şi dă pe jos fără să se ostenească să ridice, binenţeles, deoarece nu e la ea acasă, iar niciodată nu are ţigări, cu toate că fumează de le stinge. În plus efortul de a ridica piciorul peste parapetul vănii o depăşeşte iar din acest motiv actul spălării corporale probabil a devenit pentru ea un eveniment special pe care îl cinsteşte doar la sfârşit de săptămână. Cel puţin asta sper.
Cum îmi place să pătrund mereu o problemă până la rădăcini, am stat şi am contemplat, am pus întrebări, şi am aflat răspunsuri pe care am vrut să le aflu, apoi am analizat din nou.
Există persoane care se complac enorm în bunăstarea oferită de părinţi, părinţi de “şcoală modernă”, îmbogăţiţi prin succese profesionale tot moderne, prostimea omului de rând şi de atenţiile repetate ale altora. Ele ajung să se identifice cu aceste succese părinteşti iar uneori ajung să şi le şi atribuie. Fac mereu excese de personalitate iar întotdeauna cea mai mică realizare trebuie împărtăşită cu prietenii, trebuie exagerată şi trebuie arătat efortul enorm depus, altfel nu s-ar numi realizare. Se prezintă ca nişte persoane îngrijite şi prietenoase, dar nu vor evita ocazia de a te bârfi, de a spune lucruri neadevărate şi de a te face de rahat în faţa altora, valabil şi vice-versa. Trebuie mereu să arate cât de bine o duc, cu toate că lucrurile nu sunt chiar aşa de roz, se laudă la infinit iar gargară cu aspiraţii şi necesităţi neapărate tot la nivel de gargară rămân.
Toate aceste efecte de personalitate derivă din educaţia nemaipomenită şi exclusivistă primită. Sunt persoane cu caractere de căcat care nu ar merita nici cea mai mică atenţie.
Dacă societate înseamnă, dintr-un punct de vedere, a te subordona unor legi, atunci legea a fost cea care nu mi-a permis să lovesc cu pumnul sau cu orice element din anturaj. Dacă societate înseamnă a accepta defectele, prostiile şi aerele altora, înseamnă că doar prezenţa Alinei m-a oprit să fac o criză de nervi şi de a mă abţine. Dacă societate înseamnă a avea drepturi, această persoană nu va mai călca de azi încolo în casa în care locuiesc.
Îi urez mult noroc şi multe succese nebănuite şi îmi doresc enorm să citescă aceste rânduri. Poate aşa am ocazia să nu o mai văd. Momentan chiar aş avea chef să sune să îi explic şi ei unele treburi care mă apasă foarte tare…

Mă bucur că am avut posibilitatea să mă descarc prin intermediul acestui post, asta şi pentru că am avut de înghiţit prea multe în cele două zile de weekend. Iar ca să vă dau şi vouă de analizat şi de enervat în acelaşi timp, am să închei printr-un citat, prin prisma mea experienţială, unic,… “ar fi cazul să-mi cumpăr de acum încolo haine de firmă”.