După cum se prea bine obişnuieşte, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, magazinele îşi reamenajează vitrinele. Aşa am constatat şi în cazul unui mai vechi candidat extrem de potent din punct de vedere artistic: croitorul din centrul orăşelului.

Mă bucur că au dispărut Scolopacidae-le alea, sau prepeliţele, ce or fi fost, dar a apărut sora lui Chuckie care presupun că le-a consumat la masa de Crăciun.

De această dată vă las pe voi să descrieţi articolele expuse, fantezia mea păleşte în aceste momente. Deasemenea, season greetings and a happy New Year 2009!

Acum două săptămâni am făcut o scurtă vacanţă de trei zile în Freie Hansestadt Bremen. Revin cu nişte poze după o perioadă de lipsă din eter datorată imensului volum de lucru prestat la servici după o lună de frecat menta. Voi încerca să dau scurte istorisiri aflate iniţial sau ulterior.

Primăria veche din Marktplatz, ridicată între 1405-1410 în stil gotic, apoi faţada ei, în stil renaşcentist, două secole mai târziu. În fundal, o catedrală frumoasă de secol XII, St. Petri. Din nefericire am ratat ocazia de a vizita Bleichkeller-ul ei, un subsol secret unde se desfăşurau procese alchimice de obţinere a aurului din plumb.

Stadtwaage, în stil renaşcentist flamand, unde se cântăreau bunurile pentru a li se stabili cota de taxare. Clădirile de gen erau foarte răspândite până prin secolul al XIX-lea, până la introducerea standardelor internaţionale de greutate. ‘Wagen un Winnen’.

Böttcherstrasse, o fostă străduţă a fabricanţilor de butoaie din timpuri medievale, transformată după primul război mondial de către magnatul Ludwig Roselius într-un mix de stil gotic şi Art Nouveau prin artiştii pe care îi plătea, considerată o blasfemie obşcenă în vremuri hitleriste, acum cea mai vizitată atracţie a Bremenului. La dreapta, De Schnoor, sau vechiul sat pescăresc din secolele XV-XVIII, care, spre deosebire de cele încă locuite din Bruges, aici sunt gazde ale magazinaşelor pline de căcăţele kitsch-oase exorbitant de scumpe.
Fericit am fost mai ales că tot centrul istoric era plin de lume adunată la nişte cocioabe ridicate pentru Weihnachtsfest, cu tâmpenii tipic nemţeşti şi vin fiert, brăduţi şi ghirlande, postate strategic, ca nu cumva să prind şi eu vreo poză mai bună.
Adiacent, mai erau felurite statui, fiecare cu semnificaţia lor aparte, plus Bremer Stadtmusikanten; v-aş mai recomanda Bremer Kunsthalle, clădirea Tribunalului, Bürgerpark, Martinikirche, AWD Arena, gara veche şi Science Centre Bremen, cu menţiunea să vă informaţi în prealabil de expoziţia în curs, nu să trageţi o ţeapă usturător de scumpă şi să asistaţi la geneza globului pământesc, a Universului şi a dezvoltării fetusului uman, toate narate pentru prichindei de clasa a III-a.

Acum, per total, am vizitate oraşele Bruxelles, Bruges şi Bremen din fosta Ligă Hanseatică. Urmează cât de curând posibil, Hamburg. Poate de Revelion, mai vedem.

Conform sursei se zice astfel: “Medicul acuzat că a ucis un tânăr de 29 de ani, după ce a intrat cu maşina pe trotuar, este liber. Judecătorii Tribunalului Dolj au dat sentinţa, joi seară. Magistraţii consideră că şoferul nu reprezintă un pericol social.
Hotărârea a venit la două zile după ce Judecătoria Craiova decisese ca acesta să rămână în arest. Familia victimei spune că totul s-a făcut în mare taină, pentru că nici măcar avocaţii n-ar fi fost citaţi la recurs.
La prima înfăţişare, mama lui Lucian, tânărul ucis, era convinsă că cel care i-a omorât copilul îşi va petrece măcar Sărbătorile în arest.
După şapte ore de deliberări, Judecătoria Craiova a decis că Adrian Cocoană nu merita să fie liber pentru că ar fi fost un pericol social. Imediat avocaţii lui au depus recurs.
De aici, însă, totul s-a precipitat. Dosarul a ajuns în timp record la Tribunalul Dolj. În câteva ore, magistraţii au hotărât să judece cauza, deşi era sâmbătă şi programul obişnuit nu includea decât urgenţe. Magistraţii au decis că şoferul nu reprezintă un pericol social şi l-au eliberat.
În urmă cu patru luni, Lucian Reja a fost ucis de o maşină care a intrat pe trotuar. Martorii au spus atunci că şoferul a fugit de la locul accidentului fără să se uite la victimă. După 24 de ore, Adrian Coacoană s-a predat poliţiştilor.”
Dacă nu mă înşel, fapta s-a comis în Timişoara, s-a judecat la Craiova, probabil că acolo erau pilele mai înfipte.

Cert e că în România drepturile omului sunt mult mai respectate decât oriunde în lume. Am învăţat la şcoala de şoferi că dacă fug chiar şi de la locul unui accident cât de cât uşor şi mă sustrag astfel testului antidoping sunt pasibil de dosar penal. Dacă accidentul pe care îl provoc e soldat cu victime, înfund puşcăria, indiferent dacă prezint un pericol social sau nu. Deci cele citate mai sus reprezintă o performanţă individuală demnă de invidiat; în plus pune întraga activitate şi credibilite judecătorească din ţară sub un miros obscen de mucegăit de căcat de vacă cu viermi.
Oare tu, sau eu, reuşeam la fel?

Pentru că puţini dintre voi ştiţi că numele meu de Andor, sau Andi, e înfrăţit cu Andreas şi implicit pe data de azi e ziua mea de nume, am să-mi iau puţin timp să vă istorisesc câte puţin din tradiţiile româneşti cu privire la data de 30 noiembrie.
Ziua Sfântului Andrei se cheama şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea infăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea, şi încă se mai crede şi acum, că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţa că “îşi vede lupul coada”. Ziua se serbează prin nelucru în casă, ca să nu atace lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum lung. În noaptea de 30 noiembrie lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte prada, pentru iarna care începe, fiecărui lup. Ca să-şi apere gospodăria de lupi, se obisnuieşte şi astăzi la ţară să se ungă ţăruşii de la poartă, ferestrele şi pragul uşilor cu usturoi. În unele părţi se ung cu usturoi chiar si fântânile. Alţi gospodari fac o cruce de ceară şi o lipesc la vite, însă numai la cele de parte bărbătească: boi, berbeci, armăsari, ţapi, şi anume pe cornul din dreapta. În aceasta noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare.

Noaptea strigoilor

În credinţele poporului român, în noaptea de 29 noiembrie, umblă strigoii. Sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de “dincolo” după înmormântare, sau refuză să se mai intoarcă acolo după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice. Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţa rudelor apropiate, aduc boli, grindină si alte suferinţe. Ei călătoresc pe pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe melită, pe coadă de mătură, pe butoi sau în butoi.

Prin unele părţi, se crede că aceşti strigoi iau coasele si lopeţile de cărbune pe care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grijă ca asemenea obiecte sa nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la intersecţiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A doua zi, aceştia se cunosc dupa zgârieturile ce le au pe faţă.

Mâncaţi usturoaie şi astupaţi hornurile! Îi mulţumesc pe această cale şi domnişoarei psihiatre, care, mereu atacată că nu reţin data zilei ei de nume, a omis şi ea de această dată să mă felicite… mai din adins sau nu, asta nu ştiu.

Iar pentru că prostia românului se resfrânge asupra tuturor lucrurilor pe care le face, şi din orgoliu personal, pentru că i se permite, mai face totul cum vrea el, fără să-l ia nimeni la rost, vă invit la o incursiune în lumea arhitecturii postmoderne româneşti.
Se poate observa o afinitate a românului cu posibilitatea unei ‘case pe pământ’ la arhitectura modernă pakistaneză, nigeriană, tanzaniană şi indiană. Asta în plină eră a globalizării şi pentru că ne-am săturat de modelele europene. Nu am să scuz nici arhitecţii, avizi de orice sfanţ şi adepţi ai prostituţiei profesionale, dar nici autorităţiile din domeniu care aprobă la nesfârşit şi fără nici un fel de remuşcare aceste adevărate gunoaie locuibile care se ridică pretutindeni la noi în ţară.
Am adăugat un link al tovarăşului de arme pentru a vă ţine la curent. Şi acum, un alt exemplu, dar din altă parte a lumii, cu alte tradiţii şi posibilităţi: Sao Paulo, sau graniţa dintre bine şi rău.